Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Episcopia Hușilor aduce zâmbete și speranță acolo unde prea multe griji și nevoi și-au săpat culcuș

Publicat

in

Calatoria părintelui Vladimir Beregoi către cei care asteapta Crăciunul cu modestie, incepe in scurt timp. Va fi o luna magica, plina de emotii, de smerenie si simplitate pentru sute de nevoiași, dar și pentru membrii Asociației „Filantropia Ortodoxă”, din cadrul Episcopiei Hușilor. Caravana „Dar de Crăciun” va ajunge si in acest an la sute de copii amarati.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Ignatie, preotii vor împărți daruri, zâmbete și sperantă acolo unde prea multe griji si nevoi si-au săpat culcuș. Iarna trecută, Caravana a poposit în sute de case reci sau putin încălzite, la familii pentru care pâinea de zi cu zi e cea mai grea lupta. Bucuria Crăciunului va lumina chiar si cele mai triste chipuri cu ajutorul oamenilor cu suflet mare care n-au uitat de unde au plecat!

Menirea părintelui Vladimir Beregoi este să ajute oamenii. Preotul le oferă copiilor, dar şi famililor acestora sprijin financiar, moral, dar cel mai important sfaturi şi prietenie. El este sufletul Asociaţiei Filantropia, este mereu înconjurat de cei mici şi le oferă un model nobil de comportament.

Părintele Vladimir Beregoi nu este un preot oarecare, ci unul care de foarte mulţi ani, îndeplineşte o misiune de care societatea noastră are atâta nevoie. Aduce bucurie în sufletele celor care nu au avut şansa să se nască într-o familie înstărită.

Deja copiii au început să îi scrie lui Moș Crăciun, iar dorințele lor – în cele mai multe cazuri dorințe simple: hăinuțe noi, încălțăminte, dulciuri și o jucărie – chiar se vor împlini cu sprijinul voluntarilor Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, ai prietenilor acesteia și a tuturor oamenilor de bine care înțeleg nevoile reale ale semenilor lor aflați în lipsuri și sunt însuflețiți de bucuria dăruirii.

Scrisorile copiilor au fost strânse de preoții din parohii și au ajuns la sediul nostru. Prietenii Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși, din țară și din diaspora, vor răspunde acestor scrisori și vor pregăti cadourile personalizate. 

Pe parcursul întregului Post al Nașterii Domnului vom merge pe teren, la casele celor mici, însoțiți de voluntarii noștri și de Moș Crăciun.

Ne dorim să ajungem la cât mai mulți copii, însă nu îi ocolim nici pe bătrânii singuri, care au mare nevoie în această perioadă de lemne de foc, medicamente, produse de igienă și alimente

Vă invităm alături de noi în această caravană a dăruirii! Fiecare zâmbet contează!, a precizat părintele Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Puteți ajuta, prin contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.

Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;

Pentru alte detalii și informații, ne găsiți pe pagina de Facebook: „Asociația Filantropia Ortodoxă Huși” și pe site-ul: www.filantropiahusi.ro

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.