Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

VIDEO: Instructor auto luat la bătaie în mijlocul străzii de un bărbat supărat că mama nu a mai vrut să-i dea bani pentru „păcănele”

Publicat

in

Incident bizar petrecut pe o stradă din Vaslui. Un instructor auto a fost luat la bătaie de un bărbat, supărat că nu a mai primit bani de „păcănele” de la mama lui.

Bărbatul a pierdut toţi banii pe care îi avea la „păcănele” aşa că s-a luat la ceartă cu oricine i-a ieşit în cale. Ştiind de problemele pe care fiul său le are cu jocurile de noroc, femeia a venit cât a putut de repede la localul respectiv, dar nu a-i aduce bani, ci pentru a-l lua acasă.

Supărat că mama nu-i mai dă bani, bărbatul a început să caute în geanta femeii. Când a văzut că nu găseşte ce-l interesa, a ieşit din local înjurând pe toată lumea. Primii care au încercat să-l liniştească au fost oamenii de pază ai respectivei locaţii. Aceştia nu au reuşit decât să-l îndepărteze din zonă, dar bărbatul şi-a continuat „reprezentaţia”. S-a culcat pe o trecere de pietoni şi a blocat astfel traficul din întreaga zonă. Un instructor auto a încercat să-l ia pe scandalagiu de pe trecerea de pietoni şi să-l mute pe trotuar, moment în care bărbatul l-a lovit puternic cu piciorul în stomac. Scandalul ce putea degenera într-o bătaie generală a fost împiedicat pentru că între timp la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie.

sursa foto-video vremeanoua.ro

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.