Știri Botoșani
Orașul care stinge lumina pe străzi, pe timpul nopții, ca să facă economie la energie

Primăria oraşului Flămânzi, din judeţul Botoşani, a fost nevoită să reducă programul de iluminat public, ca urmare a creşterii considerabile a facturilor la electricitate.
Primarul Dan Oloeriu a declarat că a adoptat măsura sistării iluminatului stradal între orele 23.00 şi 4.00 după ce facturile la curent au crescut de patru ori. Potrivit acestuia, în luna decembrie 2021, administraţia publică a primit o factură pentru energie electrică de 59.000 de lei, în condiţiile în care în luna ianuarie a anului trecut cheltuielile pentru electricitate au fost de 14.000 de lei, scrie Agerpres.
Facturile pentru iluminatul stradal au crescut de patru ori, în Flămânzi
„Situaţia este gravă, pentru că această creştere este teribil de mare. În ritmul acesta nu avem nicio şansă să mai facem şi altceva, adică să mai facem şi investiţii. Noi ne-am prins o anumită sumă de bani în buget, dar, când am văzut facturile venite, am tras concluzia că trebuie să facem rectificări serioase ca să acoperim”, a afirmat Oloeriu.
Acesta precizează că, pe lângă facturile la energia electrică pentru iluminatul public, Primăria trebuie să acopere şi costurile cu energia pentru toate unităţile publice din subordinea sa.
Iluminat public la program, la Flămânzi, în Botoșani
Primarul din Flămânzi susţine că va încerca să găsească soluţii alternative pentru producerea de energie electrică, pentru a evita facturile mari. El ia în calcul construirea unui parc de panouri fotovoltaice pe o suprafaţă de circa zece hectare
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră