Stiri Moldova
Postul Paştelui, tradiții şi obiceiuri. Ce este strict interzis să faci în cele 40 de zile

Postul Paştelui sau Postul Mare durează 40 de zile şi începe pe 7 martie şi este cel mai dur post de peste an. Şi asta pentru că în cele 7 săptămâni sunt doar două dezlegări la peşte. În rest, credincioşii nu au voie să consume ouă, lapte, brânză, carne.
Zilele când au loc dezlegări la pește sunt: În ziua de Praznicul Bunei Vestiri – pe 25 martie; De Florii – în duminica dinaintea Paștelui, pe 17 aprilie.
Postul Paştelui, tradiții şi obiceiuri
Timp de 40 de zile, cât va ţine Postul Paştelui sau Postul Mare, nu se mănâncă de dulce, în plus este interzis fumatul şi alcoolul. Creştinii trebuie să se reţină de la anumite gânduri necurate, pofte, patimi sau fapte rele. Acest lucru înseamnă că postul trupesc trebuie însoţit de postul sufletesc.
În această perioadă, cei care ţin post trebuie să se şi spovedească și să se împărtășească.
În Postul Paștelui, nunţile sunt strict interzise. Biserica nu permite săvârșirea cununiilor religioase în zilele de post tocmai pentru ca bucuria nunții să nu fie umbrită de restricțiile postului
În ultima săptămână a postului Paștelui, în fiecare biserică creștin-ortodoxă, se oficiază “Deniile”, unele dintre cele mai frumoase și înălțătoare slujbe religioase, care au loc seara.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră