Știri Vaslui
Eleva de la LMK, premiată la Olimpiada Națională de Limba Română: ”Nu am vrut sa rămână o simpla dorință, am făcut tot ce mi-a stat în puteri să o transform în realitate”

Andra Parfene, de la Liceul Mihail Kogălniceanu din Vaslui, este eleva care anul acesta a dus Vasluiul pe podiumul premianților la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Cu a șasea medie la nivel național, ea a obținut mențiunea Ministerului Educației și mențiune specială din partea organizatorilor. Primii clasați în topul național, olimipicii premiați, au fost la câteva zecimi distanță unii de alții.
Desfășurată la Slobozia, Olimpiada Națională de Limba și Literatură Română a reunit cei mai creativi 172 de elevi din țară, cei mai mulți dintre ei reprezentanți ai unor colegii naționale cu tradiție în performanța școlară. Din județul Vaslui au participat trei eleve: Andra Parfene și Alexandra Dumitru, ambele de la Liceul Mihail Kogălniceanu (LMK) Vaslui, și Xenia Miron de la Colegiul Cuza Vodă Huși.
La clasa a IX-a și la clasa a XII-a, concurența a fost strânsă, diferența de medii dintre primii clasați fiind de câteva zecimi. În cazul celor care au obținut punctaj de egalitate s-au aplicat criteriile de departajare prevăzute de Ministerul Educației, prioritate având candidații care au avut media mai mare la proba scrisă. Subiectele au avut un grad ridicat de dificultate, pe lângă teoria literară, la crearea eseurilor un rol esențial avându-l elementele de culturalitate.
Andra Parfene, elevă în clasa a IX-a la LMK Vaslui, a obținut cel mai bun punctaj pentru județ: 92,50- a șasea medie la nivel național care i-a adus mențiunea Ministerului Educației. Performanța elevei de la LMK Vaslui este cu atât mai lăudabilă cu cât, în clasamentul național, ea a reușit să surclaseze elevi de la colegii de top, precum Tudor Vianu, Gheorghe Lazăr din Capitală, Național din Iași, Andrei Șaguna din Brașov sau Frații Buzești de la Craiova.
Punctaj maxim la proba orală
”Scrisul și oralul au avut fiecare în parte obstacole diferite, subiectele au avut, în ambele cazuri, un grad de dificultate potrivit al etapei la care eram participanți. La scris am avut un eseu despre recuperarea timpului prin poveste, iar la oral amextras un fragment din Sjon (“Din pântecele balenei“ ) unde am avut de argumentat un punct de vedere cu privire la mesajul transmis. Mi-au plăcut subiectele, mai ales faptul că solicitau creativitate și ingeniozitate”a declarat Andra Parfene. La proba orală ea a obținut punctajul maxim de 100 de puncte.
Recunoaște că a avut emoții în momentul primirii subiectului, însă nu s-a lăsat copleșită de ele pentru că… nu a avut timp de ele.
”La scris, odată ce am văzut cerințele, am fost prinsă cu formularea ideilor numeroase si nici să fi vrut nu am mai avut timp de resimțit vreo altă emoție. La oral am fost programată după-amiază, deci anumite frământări și gânduri au fost prelungite puțin mai mult. Auzind și de unele experiențe mai putin plăcute de la elevii din alte județe, m-am speriat puțin. Însă odată ce am ajuns în fața evaluatorilor, mi-am formulat discursul clar, cursiv și aproape de la sine, ca și cum ideile așteptau sa fie cât mai repede rostite”, povestește eleva.
Bucuria rezultatelor: ”Emoția este de nedescris”
”Nici nu am simțit când a trecut timpul și am aflat si rezultatele. Tocmai atunci fișierul cu ele se descarcă cu încetinitorul, însă orice clipă de așteptare a meritat când am văzut ca am a șasea medie pe țară. O asemenea formă de bucurie nu cred că am experimentat niciodată în viața mea și nu exagerez. Atunci când vezi concret roadele muncii tale, când conștientizezi că la ambele probe ai avut idei foarte bune, apreciate de profesori, când îți amintești, retrospectiv, toate eseurile lucrate suplimentar… Emoția este de nedescris. Îmi doream mult un premiu, la fel ca orice alt olimpic. Însă nu am vrut sa rămână o simplă dorință, am făcut tot ce mi-a stat în puteri să o transform în realitate. Le sunt recunoscătoare tuturor: profesoarei mele de limba română care a și însoțit lotul, doamna Mihaela Irina, care m-a ajutat nespus în pregătirea pentru națională, familiei mele pentru suportul oferit, prietenilor pentru încurajări, de fapt tututor celor care au crezut în mine și în scopurile mele”, a declarat, pentru ȘtiriEst, Andra Parfene.
Organizare fără cusur la Slobozia
Spre deosebire de alte discipline, unde olimpicii au reclamat condiții proaste de cazare, la Slobozia nu au întâmpinat probleme. Toți elevii participanți și profesorii îndrumători au fost cazați la hotel, iar organizatorii s-au străduit să lase o impresie cât mai bună oasepteților, demonstrând, încă o dată, că ”județele mici fac fapte mari”.
”Am fost plăcut surprinsă de căldura cu care au fost primite toate loturile și de buna organizare de care s-a dat dovadă. Activitățile din program s-au dovedit interesante și bine alese, astfel încât să nu epuizeze sau să plictisească elevii. Am avut întâlniri cu scriitori, am vizitat muzee și Catedrala, ne-am plimbat prin numeroase parcuri. Fiecare obiectiv în parte a fost special, fapt la care nu m-am gândit când am luat primul tren din Vaslui. Cazarea a fost excelentă, toate loturile fiind plasate în hoteluri fie din Slobozia, fie în stațiunea Amaraâ. Sunt recunoscătoare pentru această cazare excelentă, deoarece este extrem de important ca, pe lângă cunoștințele asimilate de-a lungul timpului, un olimpic să fie odihnit înainte de probe”, a conchis olimpica de la LMK Vaslui.

-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră