Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

„Livada cu Stupi” din Știoborăni! Locul unde sunt cultivate cireșe bio -FOTO

Publicat

in

Viziune, curaj, pasiune! Iată doar câteva dintre ingredientele unei povesti de succes. Facem cunoștință, astăzi, cu un solestean care muncește de când se știe și care a pus bazele unei afaceri reusite in comuna natală. Se numește Cristinel Bodescu si are 40 de ani. Inginer zootehnist cu un doctorat ȋn apicultură, Cristi e îndrăgostit de maşinile de colecţie, pe care a învățat să le restaureze.

In 2014, a pus pe picioare cea mai mare fermă apicolă din ţară, cu peste 1.400 de familii de albine, iar acum se mândrește cu o livadă super-intensiva de cireș, aflată in anul II de producţie. Totul acasă, in satul Stioborani. O bijuterie locală cu care oamenii se mandresc.

Cireșe bio, la Stioborani

Situata la intrarea în sat, ferma atrage privirile celor care ajung prin zona. Este modernă, având capacitatea de a-si susţine consumul de electricitate şi apă.

„Plantaţia are o suprafaţă de aproximativ cinci hectare şi întrunește toate standardele europene. E dotată cu sistem anti-grindină, sistem de susținere şi sistem de fert-irigare, așa ca fructele sunt foarte aspectuoase și, mai ales, gustoase. Totodată, plantaţia este una certificata bio, singurele produse fitosanitare pe care le folosim fiind un grup de ciuperci și bacterii benefice utilizate ca agenți de control biologic împotriva dăunătorilor. Asta ne permite sa vindem fructele la băcănii şi comercianţi din zona Moldovei. Vorbim despre comercianți ce oferă doar produse de tip premium și reușesc astfel sa valorifice producția la preţuri mult mai bune faţă de cireşele existente ȋn piaţă”, a declarat Cristi Bodescu.
„Livada cu Stupi” freamătă in aceasta perioada. Cu grija sporita, oamenii locului culeg cu grija ciresele. Producția e buna, arata fabulos și ajunge zilnic pe masa a mii de familii. Cristi Bodescu e multumit, deși a avut multe probleme de infruntat până aici.

A învățat să nu dezarmeze, să pună lucrurile în mișcare, să găsească soluții. In plus, e responsabil și de traiul multor familii care muncesc aici. A făcut un pariu cu sine și nu e dispus să facă niciun pas înapoi. Ne spune ca orice vis trebuie urmat, altfel cum să prindă contur?!

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.