Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Mărturii după accidentul cu 13 victime: „Soțul și fiul meu au fost aruncați din căruță!” 

Publicat

in

La spital au ajuns aseară și cei doi bărbați din caruta acroșată de autocamion. E vorba de doi localnici din Popeni, în vârstă de 74, respectiv 45 de ani, tata și fiu. Rudele povestesc că oamenii se întorceau de la câmp, cu iarba pentru animale și că mergeau regulamentar pe sosea.

„Când am ajuns acolo, soțul și băiatul meu erau duși deja la spital. Am văzut celelalte persoane, unii răniți, alții morți. Pe ai mei, tirul i-a agățat din spate și i-a aruncat în sant. Ei mergeau cu căruța pe marginea șoselei, nu au gresit cu nimic. Veneau de la iarba. Nu știu în ce stare sunt, doar că sunt loviți la cap, la piept… Astept vesti, s-a dus cineva la Bârlad după ei. E o nenorocire, atâția morți și răniți! Doamne fereste!”,a declarat Elena Badragan, soția căruțașului.

Cei doi sunt politraumatizați și au nevoie de câteva zile de îngrijiri medicale.

Carnagiu pe șosea

A fost activat Planul Roșu de intervenţie, luni seară, în județul Vaslui. Un autoturism în care se aflau nu mai puţin de 13 persoane a izbit violent, din spate, un autocamion oprit din cauza altui accident.

În urma impactului, un copil în vârstă de 2 ani și şoferul autoturismului au murit pe loc, iar un alt copil de 5 ani s-a stins la spital.

În total, nouă persoane au fost spitalizate, cele mai multe în stare gravă.

Accidentul s-a petrecut pe DN 24 A, pe raza localității Popeni. Şoferul unui autoturism în care se aflau cinci adulţi şi șapte copii nu a observat că pe banda lui de mers un camion acroşase o căruţă şi a intrat în plin în vehiculul de mare tonaj .

„Practic, nu l-a văzut. Probabil era pe telefon sau făcea orice altceva, dar nu era atent la drum. Nu avea cum să nu vadă un camion oprit și a intrat direct în el. Neatenția costă foarte mult, o fracțiune de secundă” spune un șofer aflat în zonă. În urma impactului, un copil de doi ani și şoferul autoturismului au murit pe loc .A fost activat Planul Roşu de Intervenție, iar cei de la descarcerare au scos dintre fiare nouă răniţi.

Marius Stanciu, purtător cuvânt ISU Vaslui: „Au fost găsite două persoane decedate (un copil în vârstă de trei ani şi un adult), două persoane cu răni extrem de grave, cinci victime conștiente, dar care prezentau multiple traumatisme, precum şi două persoane rănite ușor. Victimele au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad și la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.”

În ciuda eforturilor depuse de medicii bârlădeni, o fetiță care împlinise duminică 5 ani nu a mai putut fi salvată. Trei răniți în stare gravă au fost transferați în cursul nopții la Iași.

Rudele victimelor au venit în număr mare la locul accidentului și a fost nevoie de intervenția mascaților pentru a calma spiritele. Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui: „Trebuie păstrată ordinea pentru că poliția să își facă treaba. Cred că aici e vorba de neatenție.” Circulaţia între Murgeni și Bârlad a fost oprită timp de câteva ore pe durata cercetărilor. Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt IPJ Vaslui: „În cauză sunt efectuate cercetări pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier și s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare din culpă.”

Traficul pe DN24A a fost reluat după miezul nopții.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.