Știri Vaslui
Stranierii apelează la psiholog pentru a se reacomoda acasă

A crescut numărul vasluienilor care apelează la psiholog. Printre aceștia se numără și persoane care se întorc acasă după multi ani petrecuți în străinătate și care au probleme de acomodare. După ce au reușit sau nu să își împlinească visurile pe plan material, vasluienii renunță la viata peste hotare. Nu le este ușor, însă. Psihologul Roxana Palalae a stat de vorbă cu câțiva stranieri întorși acasă, pentru care schimbările sunt greu de gestionat. „Constat o mai mare deschidere a vasluienilor către ședințele la psiholog! In ultimele săptămâni, mi-au trecut pragul câteva persoane care au revenit din străinătate. Au realizat ce și-au propus și vor sa rămâna in tara. Anii de pribegie și-au pus amprenta asupra lor, însă și au nevoie de ajutor specializat pentru a se reacomoda cu traiul aici. Acestea sunt cazuri fericite. Alții ajung sa iși distruga familiile, pentru că poartă pe umeri poveri emoționale greu de gestionat”, a spus Roxana Palalae. Acomodarea poate dura intre sase luni și 1 an! „Acești oameni se întorc…străini. Dinamica în familia lor s-a modificat, membrii acesteia nu se mai cunosc, practic, prieteni nu mai au, nu își găsesc locul. Au alte standarde și nu iși găsesc locuri de munca satisfăcătoare. Unii și-au deschis afaceri, dar rezultatele sunt sub așteptări. Și mai e o categorie de persoane care vin la consiliere: familii cu copii mici, în divorț, aflate în pragul depresiei. Un cuplu cu o fetiță în vârstă de trei luni a venit la terapie. Părinții și-au mai dat o șansă si s-au întors în Olanda, acolo unde nu au grija zilei de mâine”, a conchis psihologul.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră