Știri Vaslui
Soluțiile consilierilor PNL pentru rezolvarea problemei locurilor de parcare

Consilierii locali ai PNL din municipiul Vaslui caută soluții pentru rezolvarea problemelor legate de locurile de parcare. În acest sens aleșii au depus un proiect de hotărâre prin care se urmărește dezvoltarea unui sistem de parcări eficient. Tudor Polak, președintele Organizației Municipale Vaslui a PNL susține că “trebuie să începem să gândim în termeni de investiție, în perspectivă, pentru a contribui, în mod real la modernizarea oraşului, aşa cum deja se întâmplă în alte zone dezvoltate ale României”.
Polak mai susține că situația locurilor de parcare din Vaslui trebuie rezolvată fără nicio amânare.
“Ştiu, de ani buni, că aglomerarea traficului este o cauză care îngreunează viața vasluienilor, iar investițiile în acest sector sunt insuficiente.
Grupul consilierilor locali ai PNL a depus un proiect de hotărâre prin care vom dezvolta un sistem de parcări eficient, care să răspundă nevoilor oraşului din ce în ce mai aglomerat.
Lipsa parcărilor este o constantă a fiecărei campanii politice.Trebuie să începem să gândim în termeni de investiție, în perspectivă, pentru a contribui, în mod real la modernizarea oraşului, aşa cum deja se întâmplă în alte zone dezvoltate ale României.
Locurile de parcare de reședință din domeniul public al municipiului Vaslui vor presupune o taxă modică lunară, care va susține investiții ulterioare în sistemul de parcări al oraşului şi construcția unora noi.
Trebuie să începem să vedem investițiile făcute în comunitate ca pe un circuit ale cărui beneficii se văd în creşterea calității vieții cetățenilor. O mişcare necesară în ritmul evoluției locale.
Acesta este modul liberal de a face politică. Să anticipezi cheltuieli în folosul comunității și să faci un plan, să poți te gospodărești”, a mai declarat deputatul Tudor Polak.
Ce este important de știut:
Proiectul depus va trece printr-o perioadă de dezbatere publică unde va putea fi îmbunătățit sau modicat în funcție de ceea ce își doresc cetățenii municipiului Vaslui.
Departamentul de gospodărie urbană a municipiului Vaslui va identifica, amenaja și marca parcările de reședință la cererea cetățenilor, a asociațiilor de proprietari și a societăților comerciale care locuiesc sau își au sediul în zona respectivă.
Atribuirea locurilor de parcare se va face prin licitație publică care se va desfășura în mai multe etape până la epuizarea tuturor locurilor de parcare dintr-o locație.
La licitație nu vor fi admise persoanele care dețin garaje amplasate pe domeniul public și privat, sau care dețin curți cu posibilități de parcare, pentru a nu supra-aglomera cererile.
Proprietarii care dețin mai multe autoturisme pot participa la licitație pentru un singur loc de parcare în prima etapă.
Cetățenii cărora în urma licitației li se va atribui un loc de parcare vor dispune de acest loc în intervalul orar 16:00-8:00 în zilele lucrătoare și pe toată perioada zilelor libere (sâmbăta, duminică) sau a sărbătorilor legale.
Prețul de pornire al licitației îl reprezintă tariful de bază/loc de parcare/lună în cuantum de 10 lei/lună, pasul de licitație fiind de 1 leu.
“Intenția noastră nu este să împovărăm vasluienii, ci să creăm un sistem funcțional care să vină în sprijinul tuturor cetățenilor municipiului Vaslui.
Este un pas înainte către modernizarea municipiului Vaslui şi intrarea într-o normalitate care, în alte oraşe ale României, se întâmplă deja”, a subliniat deputatul PNL.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră