StiriEst
Milioane de oameni nu-și vor mai permite plata facturilor. Un român trebuie să muncească 21 de zile mai mult pentru acestea

Creşterea preţurilor la electricitate şi gaze naturale face ca facturile la energie pentru milioane de europeni să fie imposibil de plătit, a avertizat marţi Confederaţia Europeană a Sindicatelor (CES), informează AFP.
”Aproximativ 9,5 milioane salariaţi activi aveau deja dificultăţi în a-şi achita facturile la energie” înainte ca inflaţia în zona euro să explodeze pentru a atinge un nivel record de 9,1% în ritm anual în luna august, afirmă CES care se bazează pe un studiu realizat de Institutul European al Sindicatelor.
Începând din luna iulie 2021 şi până în luna iulie 2022, costurile cu gazele şi electricitatea au crescut cu 38% în Europaşi continuă să crească.
În consecinţă, în 16 ţări membre ale Uniunii Europene, printre care se numără şi România, ”salariaţii care sunt plătiţi cu salariul minim trebuie să pună deoparte echivalentul salariului pe o lună şi chiar mai mult pentru a putea continuă să îşi lumineze sau să îşi încălzească locuinţa”, susţin sindicatele europene. În 2021, această situaţie se înregistra în doar opt din cele 28 de state membre UE.
”Aceste prețuri sunt pur și simplu imposibil de plătit de către milioane de oameni”
Numărul de zile pe care un salariat plătit cu salariul minim trebuie să le lucreze pentru a-şi plăti factura la energie a crescut dramatic în unele ţări.
De exemplu, în 2022, un salariat activ din Estonia trebuie să muncească 26 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală. În cazul unui salariat activ din România, acesta trebuie să muncească 21 de zile mai mult decât în 2021 pentru a-şi plăti factura energetică anuală.
”Atunci când costurile cu facturile depăşesc salariul pe o lună, nicio modalitate de a face economii nu va avea efect. Aceste preţurile sunt în prezent pur şi simplu imposibil de plătit de către milioane de oameni”, susţine secretarul general adjunct al CES, Esther Lynch.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră