Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Tudor Polak: Avem în vigoare un mecanism de plafonare a prețului gazelor naturale și a curentului electric

Publicat

in

Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, prin vot, moțiunea simplă iniţiată de USR împotriva ministrului Energiei Virgil Popescu.

S-au înregistrat 85 voturi „pentru”, 191 „contra” şi o abţinere.

Dezbaterile asupra moţiunii intitulate „România fără energie. Românii plătesc factura pentru incompetenţa lui Virgil Popescu” au avut loc în şedinţa de marţi.

În moţiune, USR susţine că orice zi în plus în care Virgil Popescu este ministru înseamnă „încă o oră de frig pe care românii o vor îndura la iarnă”.

Depuatul PNL Tudor Polak are însă o altă părere.

“Cetățenii așteaptă de la noi soluții, fie că suntem la putere, fie că suntem în opoziție iar ceea ce faceți dumneavoastră astăzi este un nou exercițiu de ipocrizie dusă la cele mai înalte cote.
Trecem printr-o perioadă extrem de dificilă cauzată de criza energetică cu care se confruntă întreaga Uniune Europeană și care la rândul ei este cauzată de conflictul din Ucraina.
Cu toate acestea, avem în vigoare în România un mecanism de plafonare a prețului gazelor naturale și a curentului electric care este în vigoare încă de anul trecut. Un mecanism care funcționează și pe care și dumneavoastră l-ați votat în momentul în care a ajuns în Parlament.
Faptul că cetățenii români plătesc astăzi 310 lei pe megawatul oră de gaz metan față de prețul mediu din luna august de pe bursă de 1100 de lei este meritul Guvernului României și al ministrului energie Virgil Popescu.
Faptul că cetățenii români plătesc astăzi 0.80 de lei pe kilowattul de energie electrică față de prețul mediu din luna august de pe bursă de 2.2 lei este, din nou, meritul Guvernului României și al ministrului energie Virgil Popescu.
Nu am văzut din partea dumneavoastră nici o soluție viabila care să se resimtă în buzunarul cetățenilor români”, a declarat deputatul PNL, Tudor Polak.

https://fb.watch/fn9kW8OvrU/

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.