Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Primăria Solești a găsit soluții pentru ca oamenii să nu stea la cozi la ANAF pentru adeverințe de venit

Publicat

in

Administraţiile fiscale din judeţul Vaslui sunt aglomerate în ultimele zile din cauza contribuabililor care solicită adeverinţe de venit pentru anul fiscal 2022, necesare pentru acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pentru anul şcolar 2022 – 2023 şi pentru sprjinul oferit de stat în vederea achiziţionării de rechizite şcolare. Dacă în restul localităților primarii au dat dovadă de un real dezinteres și au lăsat oamenii să se descurce pe cont propriu, la Solești, primăria a luat atitudine! Astfel, edilul Mona Bujor a făcut în așa fel încât oamenii să ridice adeverințele de venit din comuna, folosindu-se de un program (PatrimVen) pe care îl au la îndemână toate primăriile din județ. Furnizarea de informatii se realizeaza prin  PatrimVen, sistem care este functional si care este un depozit de date in care sunt colectate Ministerul Finantelor/A.N.A.F, in conditiile legii, de la autoritatile publice si de interes public, din administratia publica centrala si locala ori de la contribuabili/platitori, si care sunt puse la dispozitia autoritatilor publice, institutiilor publice si de interes public din administratia publica centrala si locala precum si altor persoane juridice de drept privat.

În comuna Solești sunt aproximativ 300 de beneficiari ai tichetelor sociale pentru rechizitele elevilor. Cu toții răsuflă acum ușurați deoarece au putut să depună la dosarele cerute de stat adeverințele de venit fără să mai bată drumul până la ghișeele administrațiilor financiare și așa foarte aglomerate. 

Reamintim că nu există nici o lege care să interzică unei instituții a statului să le ceară cetățenilor documente ce există în alte instituții de stat.

Potrivit prefectului judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, părinţii care întocmesc în această perioadă dosarele pe care trebuie să le depună la şcoli sunt nevoiţi să stea mult la rând la administraţiile financiare, iar activitatea acestor instituţii este îngreunată, motiv pentru care a solicitat conducerilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui şi Administraţiei Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui găsirea unor soluţii.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.