Știri Vaslui
Număr crescut de copii cu autism! Direcţia pentru Protecţia Copilului vrea înfiinţarea a două noi centre de terapie

Conducerea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui doreşte înfiinţarea a două noi centre pentru copiii cu Tulburări de Spectru Autist (TSA), pe lângă cele patru existente în judeţ.
În primă fază va fi înfiinţat un astfel de compartiment în cadrul unui complex de servicii din municipiul Vaslui, urmând ca pe viitor să se găsească soluţii pentru deschiderea unui centru de sine stătător destinat copiilor cu autism, al căror număr a crescut în ultimii ani în judeţ.
„Este necesar să extindem capacitatea de acordarea a serviciilor de terapie pentru copiii cu TSA, având în vedere că ne confruntăm cu o creştere a numărului acestor copii. Din cauza acestei evoluţii şi având în vedere adresabilitatea crescută, am fost nevoiţi să reducem timpul de terapie alocat fiecărui copil, mai ales pentru că numărul de angajaţi a rămas acelaşi şi ne-am dorit să nu refuzăm pe nimeni, ci să onorăm toate cererile primite din partea părinţilor. Şi în ultima discuţie pe care am avut-o cu reprezentanţii UNICEF am discutat despre situaţia acestor copii şi despre faptul că este nevoie de centre noi, deoarece acum capacitatea este limitată”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul general al DGASPC Vaslui, Dragoş Cazacu, potrivit Agerpres.
În judeţul Vaslui sunt încadraţi în grad de handicap 401 copii cu TSA, faţă de 340, câţi erau în anul 2019. Dintre aceştia, urmează un program de terapie în centrele specializate ale DGASPC Vaslui 186 de copii, dintre care 111 sunt din municipiul reşedinţă. În anul 2019, potrivit datelor furnizate de specialiştii DGASPC Vaslui, erau în judeţ 140 de copii cu TSA incluşi în programe de terapie.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră