Știri Vaslui
Barbat retinut dupa ce a spart usa locuintei, si-a batut copilul si a facut scandal

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Murgeni au reținut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Raiu, orașul Murgeni, județul Vaslui, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de violență în familie, nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu și distrugere.
În noaptea de 22/ 23 octombrie 2022, polițiștii compartimentului de Ordine și Siguranță Publică, din cadrul Poliției Orașului Murgeni, au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Raiu, cu privire la faptul că soțul său, un bărbat în vârstă de 46 de ani, s-a deplasat la domiciliul ei, ar fi provocat scandal și ar fi distrus ușa locuinței. Totodată, acesta l-ar fi lovit pe fiul său minor, în vârstă de 17 ani, în cursul aceleeași seri.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvâșirii infracțiunilor de violență în familie, distrugere și încălcarea prevederilor dispuse prin ordinul de protecție.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că la data de 31 mai 2022, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului, pe o perioadă de 6 luni.
Totodată, s-a pus în evidență că acesta ar fiîncălcat, în mod repetat, în noaptea de 22/23 octombrie 2022, prevederile ordinului de protecție, pătrunzând în locuința persoanelor vătămate unde ar fi provocat scandal și distrugeri, deși îi era interzis să se apropie sau să intre în contact cu persoanele protejate.
În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, 23 octombrie 2022, polițiștii din Murgeni l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore.
Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră