StiriEst
Tânăr de 22 de ani, decedat după ce a intrat cu maşina într-un copac- FOTO

UPDATE
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a decedat, luni, într-un accident rutier petrecut pe raza comunei Pungeşti.
La locul producerii evenimentului au intervenit pompieri din cadrul Punctului de Lucru Ivăneşti, din cadrul Detaşamentului de pompieri Vaslui, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi un echipaj medical SMURD cu o ambulanţă de terapie intensivă mobilă.
În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o singură persoană.
„La sosirea echipajelor de intervenţie, în afara părţii carosabile a fost găsit un autoturism grav avariat, conducătorul auto fiind încarcerat şi în stare de inconştienţă. Pompierii militari au extras victima, însă aceasta nu prezenta semne vitale, medicul de pe ambulanţa SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de 22 ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.
Poliţiştii efectuează verificări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.
„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că un tânăr de 22 de ani, din Pungeşti, care conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Iaşi, pe direcţia Pungeşti – Armăşoaia, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi acroşat un copac. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului autoturismului. În cauză, a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Stirea initiala
Punctul de Lucru Ivănești, din cadrul Detașamentului de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare) și un echipaj specializat, pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerarea și degajarea victimei unui accident rutier produs în localitatea Siliștea, comuna Pungești. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă).
În accident a fost implicat un autoturism în care se afla o singură persoană.
La sosirea echipajelor de intervenție, în afara părții carosabile a fost găsit un autoturism grav avariat, conducătorul auto fiind încarcerat și în stare de inconștiență. Pompierii militari au extras victima, însă aceasta nu prezenta semne vitale, medicul de pe ambulanța SMURD fiind nevoit să declare decesul bărbatului în vârstă de 22 ani.
Cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.






-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră