Știri Vaslui
Nelu Tătaru: Faptele și acțiunile sunt cele care contează, mai ales în ceea ce privește sanătate

Speranțe mari pentru bolnavii oncologici din România.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului elaborat de o echipă din care fac parte renumiți chirurgi cum este medicul Nelu Tătaru și chirurgul oncolog clujean Patriciu Achimaș Cadariu. La ceremonie au participat premierul Nicolae Ciucă, iniţiatori ai legii şi consilieri prezidenţiali.
Cancerul, depistat și tratat la timp!
Autoritățile sanitare au conceput un plan solid, menit sa crească șansele bolnavilor, dar și să prevină cazurile noi. E vorba de Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului. Medicul Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății, a pus umărul la realizarea acestuia împreună cu o echipa complexa de specialiști. S-au avut în vedere toate aspectele care țin de prevenția, diagnosticarea, tratarea și îngrijirea paleativă a pacienților. Sunt drepturi esențiale, reglementate prin lege.
„Faptele și acțiunile sunt cele care contează, mai ales în ceea ce privește sanătatea. Impărtășesc cu dumneavoastră bucuria de a lua parte, dar mai ales de a contribui, alături de colegii mei, la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului. Visul nostru a devenit realitate. Prin legea promulgată astăzi, se transpune în practică cel mai de preț drept, mai ales că vorbim despre o categorie de pacienți care se confruntă cu atât de multe provocări, care le pun la grea încercare sănătatea si care au nevoie de opțiuni terapeutice adecvate. Prețuiti sănătatea și aveți grija de ea!”, a declarat medicul Tătaru.

Potrivit noului act normativ, toţi cetăţenii români au dreptul, de anul viitor, la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului, după cum urmează: servicii medicale de prevenire, diagnostic şi tratament al cancerului, servicii de îngrijire, inclusiv îngrijiri paliative, servicii de psihooncologie, onconutriţie şi oncofertilitate, servicii sociale şi indemnizaţii lunare de hrană.
Obiectivul principal pe care această lege îl urmărește, potrivit documentului, este acela al stabilirii unui traseu standardizat la pacientului oncologic între diversele etape ale îngrijirii medicale, boala oncologică fiind abordată integrat, în cadrul unor echipe multidisciplinare. Printre măsurile prevăzute se numără aceea ca medicul de familie să poată recomanda direct colonoscopia sau CT-ul. Pacienții oncologici vor avea prioritate la consultații și explorări, în baza unei liste separate de programări.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră