Stiri Moldova
Preotul Calistrat: Scuzele nu folosesc la nimic, fapta este incalificabilă şi demnă de pedeapsa primită

Părintele Calistrat a postat un mesaj pe conturile de socializare prin care îşi cere iertare pentru fapta de lovire a enoriaşei în curtea Mănăstirii Vlădiceni, dar și pentru evenimentul violent în care a fost implicat un călugăr.
”După prima săptămână de post al bucuriei, am putut străbate cu mintea printre avalanşele de insulte care de care mai dure şi mai pătimaşe.
Cuvinte grele, replici dure, tot felul de confecţii verbale răutăcioase izvorâte din prisosul unor inimi pline de dreptate, justiţie, adevăr, sau păreri bine construite în ceea ce priveşte o faptă negheobă săvârşită la un moment de neatenţie şi neluare aminte.
Un moment în care sigur Duhul Sfânt pleacă de la om, cum mi s-a întâmplat şi mie”, a spus pr. Calistrat în deschiderea mesajului său.
Preotul și-a cerut scuze pentru faptele sale când a lovit o enoriaşă în curtea mănăstirii și o numeşte întâi ”manifestarea mea infantilă şi nedemnă”, spunând imediat că a fost făcută asupra unor enoriaşe ”cu un comportament nedemn de viaţa noastră creştină în Biserică”.
”Mai întâi lui Dumnezeu şi celor bine credincioşi le cer iertarea creştină, pentru că le-am tulburat liniştea postului, a sufletului şi a minţii, prin proasta ieşire din fire, şi gestul brutal de răfuială cu cele două femei mici sufleteşte şi moral.
Scuzele nu folosesc la nimic, fapta este incalificabilă şi demnă de pedeapsa primită, atât din partea superiorilor, a publicului, a societăţii consternate de un gest injust, pe fondul unor ambiţii feminine, provocate în formă continuă, instigând la dezordine în timpul slujbelor, însă raportate la persoana mea, omul iute şi neatent în momentul nedorit, s-au petrecut cele ştiute.
Nu sunt supărat, nici afectat, trebuie să mulţumim Domnului şi pentru ocară, a mai spus preotul.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră