Știri Vaslui
Președintele PNL Vaslui, deputatul Tudor Polak, mort de beat la volan: Eu am mers poc, până în fundul lui”

După cum era de așteptat, au apărut și primele imagini cu turmentatul Tudor Polak, liberalul care doarme în Parlamentul României pe banii vasluienilor. Spunem că doarme deoarece atunci când nu participă la ședințele de plen, Polak e ocupat cu colindatul teraselor din București ca să își potolească setea. În Parlament vine să se odihnească! Revenind la episodul care l- a consacrat pe Tudorel al mamei, totul a ieşit la iveală acum aproximativ doi ani, atunci când consilierul judeţean la acea vreme, Cristian Turcu, spunea că dacă el este forţat să demisioneze din cauza unei condamnări penale din trecut, atunci toţi cei aflaţi într-o situaţie similară ar trebui să facă la fel. Turcu făcea referire la turmentatul Tudor Polak fost secretar de stat în Ministerul Muncii, actual deputat PNL.
Polak a fost prins mort de beat la volan de polițiștii din capitală. Totul după o urmărire ca în filme. Aventura președintelui PNL s-a lăsat cu urmări. Atât Polak cât și amicul său, ambii turtă de beți, au avariat alte mașini. Povestea se putea sfârși și mai grav dacă ne gândim la tragediile care se produc zilnic din cauza unor inconștienți care, după ce consumă alcool, se urca la volan. Așa ajung să omoare oameni nevinovați! Persoana care a dat publicității filmul cu Tudor Polak, trage un semnal de alarmă și spune că astfel de personaje nu pot fi reprezentative pentru un județ sau pentru un partid.
“Poate vă întrebați cine sunt cei doi protagoniști ai filmului…Ei bine, vă spunem noi! Unul dintre ei este onorabilul Tudor Polak, aspirant actual la funcția de primar a județului Vaslui. După o beție ca între prieteni, Tudor Polak s-a urcat în SUV-ul mămicii (VS-03-PPB) a pornit în trombă și a „mers poc, până în fundul lui!”. A taximetristului, ce credeați!?
De la administratorul al primului magazin de droguri legale din Vaslui, la managementul unui magazin de ibrice și chiloți, la administrarea unui oraș, este doar un pas, nu-i așa?
Nu vă sperați, domnul Goe o are pe mamițica alături”, spune un vasluian într-o postare pe facebook.
La vremea când a izbucnit scandalul, Polak a refuzat să comenteze acuzaţiile aduse de consilierul demisionar, afirmând că nu se coboară la nivelul lui Cristian Turcu.
Tudor Polak a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. A fost depistat beat la volan, după ce a tamponat o altă maşină.
”În motivarea rechizitorului s-a reţinut că, in ziua de 07.02.2008, orele 07.20, inculpatul Polak Tudor a condus autoturismul Mitsubishi din direcţia Piaţa Unirii către Piaţa Universităţii şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de martorul V. A., rezultând avarierea celor două autoturisme. Agenţii de poliţie ce s-au deplasat la faţa locului, l-au testat pe inculpat cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat ca inculpatul se afla sub influenta băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,76 mg/l alcool pur in aerul expirat, după care a fost condus la INML unde i s-au recoltat două probe biologice la orele 09.45 şi 10.45, rezultând următoarele valori ale alcoolemiei: 1,15 g%o si respectiv 1,10 g%0. Totodată, în motivarea rechizitoriului s-a arătat că expertiza medico –legală nr. 1336/i/2008 a stabilit că inculpatul putea avea teoretic o alcoolemie de cca 1,40 g%0 la momentul constatării faptei de către organele de poliţie”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În faţa judecătorilor Tudor Polak a recunoscut în noaptea respectivă consumase whisky, aproximativ 200-250 de ml, iar dimineaţă s-a urcat la volan.
Liberalul Tudor Polak a fost secretar de stat în Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Este preşedintele organizaţiei municipale Vaslui a PNL, a candidat pentru postul de primar al municipiului Vaslui, iar în prezent este deputat în parlamentul României.
Ascensiune pe bază de familie! În doar câteva luni, de la firmele mamei, a ajuns la Ministerul Muncii, candidat la Primărie, iar ulterior deputat!
Nepotismele ajung până la cel mai înalt nivel, iar cazul lui Tudor Polak este o dovadă clară în acest sens.
Absolvent al unui liceu cu program sportiv din Roman, dar și al Facultății de Drept si Administrație Publică (Universitatea Spiru Haret București), cu doi ani înainte să ajungă la Ministerul Muncii, potrivit CV-ului său, Polak a fost administratorul a două firme: SC VASTUPO SRL și SC USC LIMITED SRL. Ambele societăți aparțin familiei Polak. Nici în afaceri nu s-a dovedit a fi prea priceput de vreme ce firmele se află în executare silită, iar numeroși oameni de afaceri din oraș rup tăcerea și povestesc cum au fost păcăliți cu diverse sume de bani. Unii dintre ei s-au adresat deja instanțelor de judecată.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră