Știri Vaslui
Liberalul Tudor Polak, demis din functia de presedinte! Colegii sai sunt nemultumiti de activitatea acestuia si au reclamat mai multe nereguli

Membrii Biroului Politic Judeţean (BPJ) al PNL Vaslui au decis în cadrul ultimei şedinţe dizolvarea Biroului Politic Local (BPL) al PNL Vaslui şi înlocuirea din funcţie a preşedintelui organizaţiei de partid din municipiul reşedinţă, deputatul Tudor Polak.
Potrivit secretarului general al PNL Vaslui, Daniel Onofrei, anterior deciziei, zece membri ai BPL Vaslui şi-au prezentat demisia din funcţie, invocând activitatea politică neadecvată a liderului Organizaţiei Municipale Vaslui.
Tudor Polak este acuzat că are o comunicare deficitară cu membrii de partid, în special cu consilierii locali liberali din municipiul reşedinţă şi că nu a respectat anumite decizii ale BPJ.
‘Avem o decizie care specifică obligativitatea consilierilor locali de a intra într-o şedinţă de Consiliu Local cu o direcţie dată foarte clar, obţinută în urma unui vot în birourile locale, lucru care nu s-a întâmplat în Organizaţia Municipală Vaslui. Nu erau consultaţi, nu li se cerea vot, vizavi de modul în care vor fi validate sau nu proiectele propuse pe ordinea de zi a şedinţelor de Consiliu Local. În afară de semnalul pe care l-am primit de la cei zece membri ai Biroului Local care şi-au prezentat demisiile preşedintelui Organizaţiei Judeţene, a fost constituită o comisie de evaluare a activităţii politice din organizaţia Vaslui, care a constatat că această activitate este ineficientă. (…) Am spus de fiecare dată că PNL nu tolerează astfel de derapaje. Ne delimităm ferm de o astfel de atitudine! Fiecare este responsabil pentru acțiunile sale. Oamenii trebuie să știe că PNL este un partid responsabil, un partid reprezentat de oameni serioși, profesioniști. În cadrul şedinţei BPJ am propus un preşedinte interimar, în persoana lui Robert Vlada, care are un termen de 30 de zile să-şi formeze un birou local interimar care, bineînţeles, va fi evaluat vizavi de modul în care îndeplineşte ceea ce conducerea Organizaţiei Judeţene impune organizaţiilor locale.’, a declarat, marţi, secretarul general al PNL Vaslui, Daniel Onofrei.
Decizia de dizolvare a BPL Vaslui şi de înlocuire din funcţie a deputatului Polak a fost votată de 28 dintre membrii Biroului Politic Judeţean, doi au fost împotrivă, iar unul s-a abţinut de la vot.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră