Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Hora Unirii la Solești! Elena Cuza, comemorată la locul în care este înmormântată

Publicat

in

Elena Cuza a fost comemorată, marţi, la Soleşti, locul în care aceasta a copilărit şi a fost înmormântată, potrivit dorinţei sale.

În memoria Elenei Doamna şi a soţului său, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost ţinută o slujbă de pomenire, autorităţile locale au depus coroane de flori la complexul mortuar în care sunt înmormântaţi mai mulţi membri ai familiei Rosetti – Solescu, iar elevi ai Şcolii „Teodor Rosetti” Soleşti au prezentat un program artistic. Participanţii la eveniment s-au prins apoi într-o simbolică Horă a Unirii. Dumitru Buzatu a felicitat-o pe Mona Bujor, primarul comunei Solești, pentru că an de an aduce un omagiu Elenei Cuza, pe care localnicii o caracterizează drept „o femeie blândă și iubitoare de țară”, însă speră ca pe viitor aceste manifestări să fie organizate cu o mai mare anvergură.

„O felicit pe doamna primar, pentru că a organizat un lucru minunat aici și care an de an aduce un omagiu Elenei Rosetti, însă cred că facem prea puțin pentru ceea ce a însemnat Elena Rosetti. Am avut neșansa să nu găsim o soluție pentru ceea ce avem noi aici, bogăția aceasta, pe care nu o putem fructifica să devină publică. Chiar în aceste condiții ar trebui să dăm o anvergură mai mare acestei zile. Poate chiar acum când mulți se plâng că sunt afectați de globalizare, de deznaționalizare, că le lipsește suveranitatea, acum ar trebui să ne adunăm mai mulți aici, pentru a-i omagia pe cei care s-au jertfit, pe întemeietorii statului român și să omagiem opera lor. Cred că asta este semnificația acestei zile”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. 

Șeful consiliului județean a ținut să evidențieze și aportul Elenei Rosetti la punerea în operă a actului fundamental de constituire a statului modern român:

„Dacă ne amintim cu toţii, prima unire a fost făcută, e adevărat pentru foarte scurt timp, de către Mihai Viteazul, prin unirea cu forţa a celor trei ţări române. N-a durat foarte mult. Însă, ceea ce e consemnat în istorie ca Mica Unire a fost de fapt Marea Unire a românilor. A fost începutul, actul fundamental al constituirii statului modern român. Dacă ne gândim bine şi mai aruncăm câte un ochi prin cărţile de istorie, vom vedea cât de greu a fost atunci, câţi paşi au trebuit să fie făcuţi pentru ca începutul acestui stat să fie aşezat pe baze noi, moderne. Dacă am aprecia aşa cum trebuie trecutul nostru şi n-am fi aşa de cârcotaşi nici în legătură cu prezentul, am putea vedea ce mare personalitate a fost Elena Rosetti, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, şi cum a contribuit ea, prin atitudinea ei modestă, înţelegătoare, la opera pe care Alexandru Ioan Cuza a săvârşit-o atunci când a fundamentat, a pus temelia statului modern român”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu.

Acesta a precizat că activitatea organizată la complexul mortuar în care odihneşte Elena Cuza, care a devenit una de tradiţie, ar trebui să capete un caracter mai amplu, pe măsura personalităţii primei doamne a României moderne.

VIDEO AICI

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.