Știri Botoșani
Un elev de 16 ani a fost arestat pentru că îşi agresa, şantaja şi hărţuia colegii de liceu

Un elev de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuţă” din Şendriceni a fost arestat preventiv după ce i-a agresat şi şantajat pe mai mulţi colegi.
Măsura a fost dispusă de Judecătoria Dorohoi, care a emis pe numele adolescentului de 16 ani un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Tânărul le lua telefoanele colegilor, sub ameninţarea că îi va agresa, iar apoi le ducea la casele de amanet din Dorohoi.
„Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunilor de hărţuire, lovire sau alte violenţe şi şantaj”, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că tânărul are antecedente infracţionale, acesta fiind arestat la domiciliu anul trecut, după mai multe furturi.
„Este un elev din clasa a IX-a. A avut probleme şi în trecut cu legea. În vară a spart câteva magazine prin municipiul Dorohoi, fiind arestat şi apoi plasat în arest la domiciliu. Are peste 300 de absenţe la şcoală. Venea foarte rar la ore, iar familia a declarat că este depăşită de situaţie.
Având unele antecedente, în urma unei altercaţii cu un coleg, cel din urmă a depus o reclamaţie, iar poliţia a dispus arestarea lui”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Inspectoratului Şcolar, Bogdan Suruciuc.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră