Știri Vaslui
Elev de șapte ani, bătut de învățătoare: „Mi-a dat atât de tare în cap încât am amețit”

Este anchetă într-o școală din Vaslui, după ce părinții unui copil s-au plâns că băiețelul de șapte ani ar fi fost lovit cu palma în cap de învățătoare, ca să fie mai atent la ore.
Poliția a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, iar conducerea școlii a început o anchetă internă.
Alte două familii care au copii în aceeași clasă pregătitoare se plâng de comportamentul femeii.
Ancheta a început la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Vaslui.
Conversație telefonică cu mama copilului abuzat:
Mamă: „Se juca cu creioanele în timpul orei”.
R: „Soamna l-a apostrofat că nu e atent la oră?”
Mamă: „Da, i-a dat în cap. L-a lovit de mai multe ori. Am zis că hai, îi mai dă o corecție specială, dar când auzi copilul plângând acasă și iți spune: „mama, mi-a dat atât de tare în cap încât am amețit”…cum să îl las? Mi-a zis că s-a jucat în timpul orei cu creionul, de asta l-a lovit în cap”.
R: Deci a recunoscut că v-a lovit copilul?
Mamă: „Da, da, da”.Părinții copilului au depus plângere la Poliție
Luna trecută, părinții celui mic au depus oficial reclamații atât la școală, dar și la Inspectoratul Școlar Județean. continuarea aici
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră