Particula iubirii este particula lui Dumnezeu /Gabriela DOBOȘ

Particula iubirii rămâne nepătrunsă de mintea omului. Doar particula Dumnezeu (incorect răspândită ca particula lui Dumnezeu) pare să fi fost intuită de un ateu, fizician totemic printre altele, Higgs, în mileniul trecut. Năluca misterioasă – bosonul Higgs – a fost demonstrată – și de români, printre alții -, în mileniul pe care îl trăim.

Particulele iubirii interconectează cuantele lumii. Energia este iubire în fizica cuantică. Vibrațiile energiei compun iubirea, iar iubirea face posibilă crearea realității intermediate de conștiință. Universul în întregul lui este revelația fizicii recente, iar universul subatomic, când va fi deslușit, va deschide o nouă eră în fizica modernă. 

Particulele iubirii sunt nebuloase, încurajând filosofii științei moderne să divagheze în așteptarea demonstrației. Dar particulele iubirii sunt trăite. Le trăim și ne trăiesc. Tot mai conștient, după anul zero. Dintre toate particulele iubirii, cele materne sunt pure și cele mai înălțătoare. În această supă cuantică, particulele iubirii materne întâlnesc particulele iubirii partenerului, părinților, fraților, apropiaților, aflați în legătură permanentă, în schimb de energii cu sarcini pozitive. Fiind, oricum, idealizate, în fizica particulelor le putem înzestra cu proprietățile pe care le dorim pentru a le asambla în sisteme de particule care vibrează fericire, bucurie, împlinire. 

Dintre cele 70.000 de gânduri care ne traversează mintea într-o zi și într-o noapte, cele conștiente descarcă energie magnetică, produc consecințe. Gândurile încărcate cu particule de iubire produc iubire. Anti-particulele de iubire produc anti-iubire. Materia, anti-materie. 

Fără demonstrații în acceleratoarele de particule ale lumii, particulele iubirii sunt mesagere de iubire. Țes cele mai frumoase și mai sofisticate urzeli. Aceste particule sunt vii, sunt făpturi care nu se lasă pătrunse de erudiții științei. Dacă cineva le-ar explica rațional iraționalul, particulele iubirii s-ar stinge pentru că ar pulsa doar sarcini negative. De aceea, m-am gândit să redenumesc particulele iubirii ca fiind particulele lui Dumnezeu. Ceva ce există, dar nu poate fi explicat nici în acest mileniu, nici în cele care vor răsări. Pentru că particulele Dumnezeu există și au fost demonstrate, cele ale lui Dumnezeu depășesc mentalul și raționalul. De aceea nu ni se dezvăluie.

Legat de redenumiri, revin la particula Dumnezeu, nu la particula lui Dumnezeu (sau particula iubirii). Un anonim îndrăznea să redenumească bosonul Higgs ca fiind bosonul Eminescu, citând premoniția poetului – explicația ori mesajul omise de fizicienii români, printre alții – din Scrisoarea I.

(…) Dar deodat-un punct se mișcă… cel întâi și singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!…

Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumei, 

E stăpânul fără margini peste marginile lumii… (…)

Nedescoperindu-se particula lui Dumnezeu, particula Dumnezeu descoperită nu explică de ce noi existăm în universul care, demonstrat de fizicieni și de matematicieni, ar fi trebuit să fie o mare de lumină rece. Poate că existăm pentru că ne iubim? În toate sensurile proprii. Și în cele figurative. Încă nu în cele demonstrative.