Știri Vaslui
Prefectul cere expertizarea de urgență a cladirilor din punct de vedere al riscului seismic

Prefectul Vasluiului, Daniel Onofrei, a solicitat primăriilor din judeţ să înceapă demersuri de expertizare din punct de vedere al riscului la cutremur a clădirilor în care funcţionează instituţiile de învăţământ.
Ca urmare videoconferinței cu Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul educației Ligia Deca și ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Attila Cseke pe tema situației clădirilor în care își desfășoară activitatea unitățile din sistemul de învățământ, Instituția Prefectului a solicitat tuturor primăriilor situația clădirilor aflate în clasa de risc seismic I.
“Le-am transmis tuturor primarilor din județul Vaslui să gestioneze inventarierea clădirilor cu risc seismic de pe raza UAT-urilor pe care le conduc.
M-am întâlnit la Primăria Bârlad cu edilul Dumitru Boroș, cu reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și ai unor unități de învățământ din municipiul Bârlad. Siguranța copiilor noştri reprezintă o prioritate!
Administratorii unităților școlare trebuie sa facă în perioada imediată expertize pentru a ști în ce grad de risc seismic se încadrează respectivele clădiri, astfel încât să putem lua măsuri acolo unde va fi cazul”, a declarat Onofrei.
Acesta mai declară că autoritățile au luat măsuri pentru siguranța populației și că instituțiile sunt pregătite să intervină în caz de necesitate.
“Vă asigur că, în calitate de prefect, am luat toate măsurile necesare pentru siguranță populației din județul Vaslui.
Mă refer aici la spitale, școli, baraje, dar și la clădirile administrației publice locale și orice tip de construcții în care se desfășoară activitate publică.
Zilele trecute am convocat și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență unde au fost trasate sarcini în vederea gestionării situației tuturor instituțiilor de interes.
Instituțiile din județul Vaslui tratează cu responsabilitate orice problemă care apare și sunt sunt pregătite să intervină 24 de ore din 24”, a mai spus prefectul.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră