Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Dezmăț la Primăria Ivănești! Edilul PSD taie miei de la propria stână și îi livrează la Vaslui cu mașina instituției

Publicat

in

Vasile Novac, primarul social democrat al Primăriei Ivănești s-a apucat să sacrifice miei în curtea primăriei din localitate.

Au fost tăiați aproximativ 15 miei, potrivit satenilor care au reclamat cele întâmplate. S-a întâmplat în Joia Mare, în curtea Primăriei Ivănești fiind bălți de sânge. Potrivit celor care au reclamat fapta ilegală petrecută la Primăria Ivănești, animalele ar fi provenit chiar de la stâna primarului Vasile Novac. Tot sătenii povestesc că mieii au fost cărați cu mașina primăriei prin diverse locuri din oraș, acolo unde ar fi avut interese social democratul din Ivănești.

Primarului Novac, de profesie medic veterinar, nu i-a păsat că mieii sunt sacrificați ilegal într-un loc neautorizat. Pentru edilul PSD sunt mai importante propriile interese. “Erau aproximativ 15-16 miei atârnați în curtea primăriei. Toți au fost aduși de la stâna primarului. E numai sânge prin curte. Îi taie și apoi îi cară cu mașina primăriei la Vaslui, acolo unde are el interese. Cetățenii nu au voie în instituție, e a lui și face ce vrea”, a declarat un cetățean din comuna Ivănești. 

Imagini rușinoase pentru România anului 2023!  Dar primarului care s-a îmbogățit pe spatele oamenilor nu-i pasă. În timp ce zeci de familii din Ivănești trăiesc la limita subzistenței și se gândesc cu groază la masa de sărbători, edilul Vasile Novac sacrifică miei pe bandă rulantă, nu pentru a le da amărâților din satele uitate de lume ci pentru a-și asigura el protecția. Mieii tăiați în curtea priăriei au ajuns cu siguranță și pe la șmecherii din instituțiile care îl protejează  de ani buni pe Vasile Novac. Comuna Ivănești este uitată de autorități. Imaginile dezolante pot fi văzute la tot pasul. Vasile Novac este de ani buni primar, dar realizările profesionale ale domniei sale nu se văd. Este preocupat doar de cele personale.

Primarul din Ivănești s-a îmbogățit pe spatele amărâților

Oamenii din Ivănești susțin că edilul lor a făcut avere de când a venit la primărie. Nu l-au interesat investițiile în infrastructură sau utilități, a fost interesat de afaceri. “Fiti cu ochii pe acest nesimtit de asa zis primar, cercetati mult mai mult in averea lui, veti avea mari surprize. Cand a intrat la primarie nu avea nimic, acum are ferme , pamanturi, merge la APIA pentru bani cu un brat de dosare. De unde are atatea si cand are timp sa se ocupe de toate. Daca te duci la primarie el tot timpul este plecat. E jale, nu e in stare sa faca drumurile satesti cum trebuie, degeaba s-a asfaltat soseaua principala, vin cu tractoare , carute si aduc pe carosabil numa pietre , pamant, nimeni nu face nimic”, spune un alt localnic. 

Bataie de joc pe bani publici la Primaria Ivanesti din judetul Vaslui. 

Pe ulitelor satelor din Ivanesti oamenii inoata prin noroaie, nu au apa si canalizare, dar primaria este dotata printre a fost dotata la inaugurare cu jacuzzi. Primarul si angajatii de aici au plecat in repetate randuri in concedii la mare sau la munte si au folosit cardurile de combustibil ale primariei. Aceleasi carduri au fost folosite de functionari si pentru a achizitiona mâncare şi bautura. Toate aceste nereguli au iesit la iveala in urma unui control al Curtii de Conturi. La inaugurarea sediului, autoritatile locale sustineau ca au amenajat o baie speciala pentru angajati, situata la etaj langa biroul primarului. Birourile au fost facute dupa ultima fita a vremii respective si dotate cu mobilier si parchet sau gresie de cea mai buna calitate. Angajatii ar fi avut nevoie insa si de umbrele deoarece la prima ploaie incaperile s- au umplut de apa. Acoperisul a cedat!

In urma verificarilor facute de inspectorii Curtii de Conturi s-au constatat abateri grave privind gestionarea fondurilor publice: lucrari la preturi supraevaluate, plăţi făcute către firmele de partid ale primarului, pentru lucrări neefectuate si… tone de combustibil consumat de funcţionarii primăriei, fără justificare. De fapt acesta este cel mai mare prejudiciu constatat în urma controlului efectuat la Primăria Ivanesti. Valoarea combustibilului consumat fără justificare intr-un singur an de funcţionarii primăriei atinge valoarea de 60.000  lei. Curtea de Conturi a constatat ca functionarii Primăriei Ivăneşti au alimentat combustibil de la benzinării din diverse localităţi din ţară, de pe litoral sau la munte. De asemenea de pe cardul de benzină s-au cumpărat produse alimentare şi băuturi din benzinării. Foile de parcurs prezentate echipei de control au scos la iveala si o situatie care de-a dreptul aberanta. In aceeasi zi si la aceeaşi oră s-au efectuat si curse de acelaşi şofer atât cu trei masini diferite.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.