Știri Vaslui
Accident pe DE 581! Un sofer a ajuns cu autocisterna intr-o curte-FOTO

Secția de pompieri Huși a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă (autospeciale echipate cu module pentru descarcerare/deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, deblocarea și evacuarea victimei unui accident rutier produs pe DE 581, în localitatea Râșești, comuna Drânceni.
În accident a fost implicată o autocisternă (înmatriculată în Republica Moldova) în care se afla doar conducătorul auto.
La sosirea echipajelor de intervenție, autocisterna a fost găsită avariată în curtea unei locuințe din localitatea Râșești, conducătorul auto fiind blocat în interior.
Pompierii militari au asigurat zona, au deblocat bărbatul în vârstă de 38 ani și l-au evaluat. Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși. Bărbatul nu prezenta marcă traumatică.
În momentul anunțării accidentului la numărul unic pentru situații de urgență, 112, apelantul a precizat că autocisterna era încărcată cu motorină. Odată ajunși la fața locului, pompierii au efectuat recunoașterea si au constatat că autocisterna era goală.
Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiștii hușeni.













-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră