StiriEst
Mii de rezerviști au primit ordin de chemare la unitățile militare. Sunt pregătiți în caz de mobilizare națională

Trei mii de militari în rezervă au primit ordin de chemare la unitățile militare din vestul țării. Rezerviștii au exersat trageri cu arma pentru că trebuie să fie pregătiți în caz de mobilizare națională.
Unora le-a fost greu să țină din nou o pușcă în mână, dar acțiunea a fost dusă la bun sfârșit. Aceste antrenamente sunt o rutină și au loc periodic, în mai multe zone din țară.
Aflați și la 30 de ani distanță de perioada petrecută în armată, unii rezerviști au fost mai stângaci. Uitaseră, de pildă, cum se ține în mână o armă.
Alții s-au obișnuit mai greu cu echipamentul.
Nici condiția fizică nu mai au ca la 20 de ani.
Rezervist: „Nu pot să zic că sunt în formă, dar e un lucru bun”.
Dar cu toate că mai stângaci sau cu emoții, exercițiul a fost dus la capăt. Iar unii au participat cu entuziasm.
Rezervist: „Din 89 nu am mai tras cu arma și am fost curios să văd dacă sunt tot aceleași arme, aceleași chestii. E un pic mai bine”.
Reporter: Ați reușit să loviți ținta?
Rezervist: „Da, de patru ori, cu patru gloanțe”.
3.000 de ordine de chemare au fost trimise, în județele Timiș și Caraș-Severin.
Reporter: În cazul unui conflict, credeți că suntem pregătiți?
Lucian Șlincu, militar în rezervă: „Nu, sincer, nu suntem. Ca tehnică, ce vedeți dumneavoastră aici, e doar ce-i mai fain”.
Rezerviștii au fost puși la curent și cu armele noi din dotarea Armatei Române. În caz de mobilizare, ei ar trebui să știe să le folosească.
Col. Nicu Virgil Florescu, comandantul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Decebal: „Se revăd tehnici, tactici și proceduri, considerăm că asemenea activități sunt binevenite”.
Col. Mihai Băltățescu, directorul exercițiului Mobex TM-CS 23: „În discuțiile purtate cu aceștia, își manifestă interesul pentru ceea ce este nou. Este evident că mai au de lucrat în ceea ce privește pregătirea lor”.
Potrivit reprezentanților Ministerului Apărării, 90% dintre cei chemați au venit la ordin. Cei care nu se prezintă riscă o amendă de 1.000 de lei, iar cei care nu sunt apți medical să participe trebuie să anunțe. Astfel de acțiuni, spune MApN, sunt obișnuite.
Sursa: Pro TV
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră