Știri Vaslui
FRYDAY deschide primul DriveThru la Vaslui. Investiția se ridică la 1,2 milioane de euro- FOTO

Brandul românesc FRYDAY, fondat de către antreprenorul sucevean Lucian Florea, „suflă” semnarea unui DriveThru pe o locaţie din cadrul proiectului FunShop Park Vaslui chiar de sub nasul giganţilor de la McDonald’s şi îşi propune inaugurarea proiectului într-un timp record, astfel că de la începutul lunii decembrie locuitorii municipiului Vaslui vor beneficia de un restaurant de tip DriveThru de peste 230 de mp amplasat pe o suprafaţă de teren de peste 1200 mp, în care se vor servi cartofi crocanţi prăjiţi în ulei de alune, burgeri şi milkshake-uri delicioase.
În urma discuţiei cu antreprenorul sucevean, am dorit să aflăm mai multe informaţii. Valoarea investiţiei se ridică la peste 1,2 milioane de euro,fiind vorba de o locaţie stand alone, cu o construcţie pe un teren dificil,unde va fi necesară montarea unor piloni la peste 15 m adâncime, iar până la cota zero se estimează consumuri semnificative de materiale de construcţii şi manoperă costisitoare.
Tehnologia cu care FRYDAY va inaugura acest proiect este una furnizată de către un lider de servicii pe piaţa de QSR ERP’s, fiind vorba de cei de la Acrom România, care vor furniza şi monta întreaga infrastructură de DriveThru cu bandă magnetică, robot preluare comenzi şi alte accesorii imperios necesare implementării unei tehnologii ultra moderne ancorate la anul 2023.
Clienţii restaurantului vor beneficia de o locație cu peste 50 de locuri la interior,de unde îşi vor putea comanda de altfel la SelfOrdere (KIOSKS) produsele dorite, astfel eficientizând timpul de comandă şi eliminând momentele nedorite prin care se pot crea cozi în fața lucrătorilor de la front counter.
Totodată, Lucian Florea a menţionat că strategia sa de business va fi una orientată şi către oraşele mai mici sau cu putere de cumpărare mai scăzută,deoarece unul dintre planurile sale este alinierea preţurilor la nivelul concurenţei sau chiar sub, dar fără a renunţa la materia primă ultra premium pe care o foloseşte acum, aici amintind din nou de uleiul de alune, un element de identitate pe care doar FRYDAY îl are momentan la nivel naţional!
Amintim că FRYDAY mai are pe planul de deschideri pentru anul acesta oraşul Alba Iulia,în 31 august,şi Craiova,în 4 octombrie,astfel lanţul va încheia anul cu 9 locaţii şi țintește depăşirea bornei de 5 milioane de euro cifrăde afaceri.


-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră