Știri Vaslui
Viitorul traseu al Drumului Expres Tișița – Albița, prezentat la Consiliul Județean

Drumul expres Tișița – Albița, care se va regăsi în cea mai mare parte în județul Vaslui, va deveni realitate în următorii ani. A fost făcut un alt pas în realizarea acestui proiect, fiind organizată o consultare între Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), reprezentanții instituțiilor publice, ai companiilor de utilități și primarii municipiilor Huși și Bârlad, alături de o serie de primari de comune, care se încrucișează cu construcția acestui drum de mare viteză.
„Trei propuneri de viitoare trasee ne-au fost prezentate, fiind punctate principalele avantaje și dezavantaje din punct de vedere utilitar. Noul drum expres va avea un total de 160 km, din care peste 100 km sunt în județul Vaslui. În acest moment, proiectul se regăsește în stadiul elaborării Studiului de Fezabilitate. Termenul estimat pentru demararea execuției este anul 2025”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructura Mare.






-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră