Știri Vaslui
Jandarm vasluian dublu medaliat la Campionatul National de Fitness și Culturism

Plutonierul adjutant Zamfir Marius din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui a obținut două medalii la Campionatul National de Fitness și Culturism ce a avut loc weekendul trecut la Sibiu.
Deși este prima participare a jandarmului la astfel de competiții, el a reușit să se claseze de două ori pe podium la Speedfit Fitness Challenge, obținând locul al doilea la proba single și locul al treilea alături de soția sa la cupluri.
,,Am participat la multe concursuri în viața mea, dar acesta mi-a împins limitele la maxim la tot ce înseamnă viteză, rezistență, forță și tehnică”, spunea Marius după sfârșitul competiției.
Marius face parte din colectivul Jandarmeriei Vaslui din anul 2006 și este un obișnuit al podiumului la competițiile la care participă. A obținut numeroase medalii la concursurile naționale de Unifight, Lupte Libere și Judo, ultima medalie fiind cea de bronz, obținută în luna aprilie a anului trecut la Campionatul Național de JUDO al Ministerului Afacerilor Interne.
Colegul nostru practică fitness, lupte libere și judo de peste 20 de ani, este mai mereu prezent la sală de fitness în timpul liber, iar sportul reprezintă pentru el cea mai mare pasiune, o bucurie pe care îi place să o împărtășească tuturor.
Pe lângă calitatea de sportiv, Marius este și antrenorul clubului din care face parte, club care sub îndrumarea sa a reușit să se întoarcă de la campionatul recent încheiat cu 8 medalii.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră