Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Dumitru Buzatu a fost dus în arest cu cătușe pe mâini, reținut de procurorii DNA

Publicat

in

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a fost reținut sâmbătă dimineață, după ce a fost audiat timp de aproximativ trei ore la sediul DNA Iași.

Politicianul a fost prins în flagrant, vineri seară, de procurorii DNA. Avea în portbagaj peste 1,2 milioane de lei – echivalentul a 250.000 de euro. Dumitru Buzatu a încasat mita de 1,25 milioane de lei în contul unei lucrări, iar banii au fost remiși la un restaurant din Vaslui, care aparține proprietarului unei bălți de pescuit, transmit surse judiciare. Este vorba despre o șpagă, în contul unui contract de lucrări. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii lui Dumitru Buzatu după ce acesta i-a primit în restaurant. Procurorii l -au oprit ulterior pe stradă.

La scurt timp, anchetatorii și-au făcut apariția la ferma pe care politicianul o deține într-o comună din Vaslui, iar perchezițiile au durat câteva ore.

Însoțit de anchetatori, Dumitru Buzatu a ajuns in jurul orei 22 la ferma sa din comuna vasluiană Zăpodeni. Potrivit unor surse judiciare, în aceeasi seară, președintele Consiliului Județean Vaslui fusese prins în flagrant de procurorii DNA, cu o sumă mare de bani asupra sa. Ar fi primit-o drept mită.

Banii, din fondurile DNA

Președintele CJ Vaslui ar fi primit pretinsa șpagă de 1.250.000 de lei în timp ce se afla la masă, într-un restaurant dintr-un complex piscicol din Vaslui. Însă, a fost ridicat de procurorii DNA aproximativ o oră mai târziu, chiar în momentul în care politicianul pornea spre casă.

Procurorii i-ar fi găsit banii în portbagajul mașinii.

Banii folosiți la flagrant provin din fondurile DNA și ar reprezenta – spun surse apropiate de anchetă – procentul de 10% pe care l-ar fi perceput Dumitru Buzatu în contul unui contract de lucrări, ce ar fi fost deja executate și achitate din fondurile publice ale CJ Vaslui.

La ferma unde au avut loc perchezițiile era prezent și fiul său, Tudor Buzatu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. După cateva ore, Buzatu senior a fost dus la sediul DNA Iași pentru audieri.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.