Știri Vaslui
Două personalități vasluiene, în prim planul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”

Ediția din acest an a Sesiunii Internaționale de Comunicării Științifice „Acta Moldviae Meridionalis” a adus în prim plan două personalități vasluiene. Este vorba despre Dimitrie Cantemir și Constantin Prezan.
Astfel, prof.univ.dr.Cătălin Turliuc, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iași, a vorbit despre „Dimitrie Cantemir – prinț cărtura și umanist european in Memoriam”.
„Cantemir nu avea cum să nu fie influențat de mediul în care a stat. El a stat mult mai mult în afara Moldovei decât în Moldova. Asta i-a permis acea obiectivitate și acea latură de om de știință, atunci când la comanda Academiie din Berlin scrie faimoasa lucrare „Descriptio Moldaviae”. Dimensiunea sa spirituală apare în scrierea lui de la 1700 „Icoana de nezugrăvit a științei preasfinte”, care este reflexul acestei schimbări majore, care se petrece prin modul în care oamenii s-au raportat la credință”, a precizat Cătălin Turliuc.
Prin intermediul unei înregistrări video, col (r) prof. univ. dr. Petre Otu, de la Universitatea București, a vorbit despre „Mareșalul Constantin Prezan – 80 de ani de la intrarea în eternitate”.
„Programul sesiunii a mai cuprins lansări și prezentări de carte. Tot cu acest prilej au fost vernisate două expoziții. Prima, intitulată „Viciu și Istorie la Kustenge. Pipe și lulele”, a fost realizată în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în care publicul vasluian va avea ocazia să admire aproape 200 de pipe din porțelan, pipe din așa numita „spumă de mare”, un silicat de magnezeu, din lut, lemn sau metal, dar și din materiale neconvenționale, precum melc de mare sau coarne de ovine și caprine. A doua expoziție tematică, „Expresivități plastice în arta momentului”, cuprinde lucrări de grafică, pictură și sculptură din creația proprie a 10 plasticieni participanți la sesiune”, a precizat Ramona Mocanu, directorul Muzelui Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, organizatorul Sesiunii „Acta Moldaviae Meridionalis”.




-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră