Știri Vaslui
Continuă dezvoltarea în comuna Hoceni- FOTO

În comuna Hoceni continuă dezvoltarea celor șapte sate componente (Hoceni, Barboşi, Deleni, Oţeleni, Rediu, Şişcani și Tomşa). De la modernizarea drumurilorși înființarea rețelelor de apă și canalizare și până la construirea de școli și amenajarea unei platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, primarul Vasile Țabără, sprijinit de consilierii locali, și-a propus și chiar a reușit să implementeze mai multe investiții finanțate cu fonduri europene.
Cel mai recent exemplu de proiect aflat în plină desfășurare și care își propune să le creeze locuitorilor comunei condiții de trai cât mai apropiate de cele de la oraș este asfaltarea drumurilor din satele Șișcani și Tomșa. Potrivit primarului Țabără, este vorba despre investiția „Reabilitare drumuri afectate de inundații în comuna Hoceni”, în valoare de 6.861.710 lei, finanțată de Compania Națională de Investiții. “În comuna Hoceni, investițiile în infrastructură se află în plină desfășurare. Unul dintre proiecte vizează asfaltarea a patru kilometri de străzi, respectiv localitatea Tomșa va fi asfaltată în totalitate, iar localitatea Șișcani va fi asfaltatăparțial. Lucrările sunt efectuate de SC Transmir SRL și ar trebui ca, în termen de 30 de zile, să fie finalizate.În urma implementării acestui obiectivde investiții, imaginea celor două localități va fi îmbunătățită substanțial. Totodată, în localitățile Șișcani și Tomșa a fost finalizat un proiect de modernizare a iluminatului stradal prin montarea de lămpi noi, moderne, cu led. De asemenea, înperioada următoare, cel mai târziu până în primăvara anului 2024, lucrările de aducțiune apăvor începe în localitățile Șișcani, Tomșa și Hoceni”, ne-a declarat primarul Țabără.
Așa cum se întâmplă peste tot în lume unde oamenii sunt în prim plan, și în Hoceni, autoritățile locale, prin investițiile pe care le realizează, urmăresc să le creeze locuitorilor comunei condiții de trai asemănătoare cu cele de la oraș. În consecință, îi îndeamnă pe fiii satului să cumpere terenuri și case în comuna Hoceni.
Fie că vorbim de finanțări prin Programul Național deDezvoltare Locală (PNDL), Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”ori prin Planul Național de Redresare și Reziliență(PNRR), cert este că, în ultimii ani, edilii comunei au reușit să atragă fonduri nerambursabile pentru proiectedin domenii diverse.
Cele mai importante și mai recente investiții realizate sau pe cale să fie realizate în Hoceni vizează: • construirea unui nou sediu al primăriei (cu fonduri de la Consiliul Județean Vaslui); •dotarea unităților școlare cu table interactive, routere, camere web videoconferință și videoproiectoare și a elevilor cu tablete, iar a profesorilor cu laptopuri pentru orele online; •asfaltarea străzilor din satul Oțeleni; •implementarea unui sistem de supraveghere video în comună; • înființarea unui ecosistem digital interconectat și integrat în cadrulcomunei; •extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare; • dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unitățilorșcolare din comună; • achiziția unui microbuzșcolare electric; • construirea unei platforme de depozitare a gunoiului de grajd în localitatea Deleni; • construirea unui pod în Oțeleni; •modernizarea și eficientizarea iluminatului public în comună, etc.




-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră