Știri Vaslui
Autopsiile morţilor de la Murgeni sunt gata, iar rezultatele au fost trimise procurorilor

În spital sunt şi acum internaţi 29 de oameni care au simptome de toxiinfecţie alimentară, iar procurorii încearcă să afle de la ce a pornit totul.
Între timp, comerciantul care a vândut peştele pangasius exclude posibilitatea ca marfa lui să fi cauzat moartea pacienţilor.
Omul spune că nu are cum să fi fost sursa de infectare la el, atâta timp cât a vândut pangasius şi la mânăstire, dar şi altor persoane, cantităţi mari de peşte, şi nimeni nu a acuzat nimic.
De asemenea, comerciantul susţine că a vândut pangasius şi toate produsele în mod legal, cu factură. Acum se aşteaptă rezultatele autopsiei şi se caută motivul pentru care toţi aceşti oameni s-au îmbolnăvit şi nu este exclusă nicio pistă. Încă nu se ştie concret care ar putea să fie cauza morţii celor trei oameni care au mâncat pangasius. S-a deschis un dosar pentru ucidere din culpă şi urmează să vedem cine va fi tras la răspundere în acest caz.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră