Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Măicuțele de la Florești, umilite și amendate degeaba. Cauza morții pacienților de la Spitalul Murgeni, necunoscută după 6 zile!

Publicat

in

Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară a transmis, luni, o serie de rezultate parţiale ale probelor din alimentele consumate de pacienţii de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, unde au fost înregistrate trei decese, acestea neindicând prezenţa unor toxine sau a unor bacterii periculoase care ar fi putut cauza decesul bolnavilor. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui, datele au fost furnizate către Ministerul Sănătăţii care va corobora toate rezultatele, urmând să formuleze o concluzie în acest caz. “În mod normal, noi recoltăm doar materia primă care a fost folosită la mâncare. De obicei, Direcţia de Sănătate Publică recoltează mâncarea gătită. În situaţia aceasta noi, având laboratoarele mai bine puse la punct, am dus probele la institutul nostru. Primele rezultate au arătat că nu există sub nicio formă în alimente vreo toxină care ar fi putut provoca moartea. Cel mai important este să aflăm ce s-a identificat la nivelul cadavrelor, ce substanţă a provocat decesul celor trei persoane”, au declarat reprezentanții DSVSA Vaslui. Altfel spus, incompetentul director Nelu Munteanu, afaceristul de la cârma DSVSA Vaslui a dat-o de gard. Cum în seara și în noaptea tragediei nimeni nu a știut nimic despre Munteanu, toată lumea aștepta o reacție oficială a doua zi. Nici de această dată reacția lui Munteanu nu a venit. Abia când s-a trezit din euforie și a observat că un subaltern de-al său, doctorul Mihai Ponea, chiar încearcă să își facă meseria, Munteanu a început să dea declarații la presă. Nu a făcut el vreun control, când Mihai Ponea era pe teren, Nelu Munteanu se odihnea. Acum îi reproșează medicului făcut ordine în instituție, a plătit toate despăgubirile datorate pestei porcine pe care le-au suferit crescătorii de porci din județ. Actualul șef al DSVSA are un singur scop: să își denigreze colegii. Lui Ponea îi reproșează că a adus fonduri pentru modernizarea sediului, că a schimbat șefi de servicii, că a protejat producătorii autohtoni împotriva produselor de origine animală din țări cu diverse boli sau că a realizat  amenajarea punctului de frontieră Bumbăta.

Incompetenții de la DSVSA au jefuit biserica, au umilit măicuțele și le-au pedepsit pentru că au vrut să facă un bine

Ce a făcut instituția condusă de un director depășit de situație? S-a dus în miez de noapte peste măicuțele de la Mănăstirea Florești și a șters cu ele pe jos. Singura vină a bietelor femei, a fost că au vrut să ajute niște bolnavi și le-au pregătit din puținul lor o porție de mâncare. Analizele au arătat că nu mâncarea maicilor i-a omorât pe bolnavi, dar cu toate acestea, instituția condusă de Nelu Munteanu le-a aplicat o amendă de 40.000 de lei. O sumă imensă pentru o mănăstirea care cu greu supraviețuiește de la o zi la alta. Practic când PSD, partidul care îl susține pe Nelu Munteanu la cârma DSVSA, lasă oamenii să moară de foame, biserica se implică și vrea să ajute. Dar este sancționată pentru că vrea să facă bine. Trei pacienţi care se aflau internaţi la Spitalul Murgeni au decedat, săptămâna trecută, iar altul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Municipal de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad. Ulterior, mai mulţi pacienţi care prezentau simptome digestive au fost transportaţi la spitale din Vaslui, Bârlad şi Iaşi. Bolnavii, alături de angajaţi a unităţii sanitare, ar fi consumat, în cursul zilei de marţi, alimente pe bază de peşte, furnizate de o mănăstire din zonă, potrivit unei informări făcute de Direcţia de Sănătate Publică Vaslui către Ministerul Sănătăţii. De asemenea, bolnavii au consumat la masa de seară conserve de peşte achiziţionate de reprezentanţii spitalului de la un comerciant din municipiul Bârlad. Au fost prelevate probe microbiologice, probe de aliment şi probe de apă, deoarece autorităţile au luat în calcul inclusiv faptul că sursa de alimentare cu apă a spitalului din Murgeni ar putea fi contaminată. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în acest caz.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.