Stiri Moldova
Un mort şi trei răniţi, după ce o autoutilitară s-a răsturnat în afara unui drum. Şoferul era drogat și consumase alcool

Accidentul a avut loc pe parcursul nopţii de duminică spre luni, pe DJ 249, între localtăţile Măcăreşti şi Prisecani din judeţul Iaşi.
Poliţiştii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din judeţul Vaslui, în timp ce conducea o autoutilitară, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a intrat în coliziune cu parapetul metalic şi a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat de mai multe ori şi a rămas suspendat peste şanţul din afara părţii carosabile.
În urma accidentului, o persoană a decedat, fiind vorba de pasagerul de lângă şofer, un tânăr de 24 de an. Şoferul şi alţi doi pasageri, ambii minori în vârstă de 16 ani, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0.63ml/g în aerul expirat.
La unitatea medicală i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi a consumului de substanţe cu efect psihoactiv.
Pe numele şoferului a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră