Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Fermierii și transportatorii au încercat să blocheze Vama Albița! Între Vaslui și Crasna, protestării au circulat cu zece kilometri pe oră

Publicat

in

Negocierile de la Ministerul Finanțelor dintre fermieri și transportatori veniţi din toată țara au eșuat! Iar manifestațiile vor continua. Și duminică, în a cincea zi de protest, traficul a fost dat peste cap. Polițiștii au organizat filtre care să dirijeze circulația și să nu le permită protestatarilor să intre cu utilajele în orașe. Au fost sute de autoturisme și utilaje agricole staționate pe drumurile publice. Au fost prezente și forțele de ordine, iar pe lângă polițiștii și jandarmii de la fața locului au fost organizate filtre la toate intrările din orașe. De la Finanțe, reprezentanții fermierilor și transportatorilor ar fi cerut să beneficieze de mai multe facilități fiscale, adică să nu plătească asigurările sociale de sănătate și să fie eliminată acciza la combustibili.

Între Vaslui și Crasna, protestării au circulat cu zece kilometri pe oră, iar pe drum, coloanei i s-au alăturat și alți șoferi din Huși.

Fermier: „Dorim să se stopeze importurile de cereale, să se regleze prețul la cereale, cum era înainte. Am trecut în 2024 cu datorii.”

De câteva zile protestatarii încearcă să blocheze Vama Albița, dar autoritățile au reușit până acum să le dejoace planul. În cursul zilei de duminică și prefectul Daniel Onofrei a discutat cu protestatarii. 

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.