Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Un bărbat a căzut de la etajul 4 al Spitalului de Urgență Vaslui

Publicat

in

Un bărbat a căzut, vineri, de la etajul IV al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui, acesta fiind preluat de cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, bărbatul era internat de o săptămână pe Secţia medicală şi se mai afla împreună cu alte două persoane într-un salon destinat pacienţilor cu COVID. “Pacientul i-a spus doamnei doctor că ar vrea să plece din spital şi i s-a transmis că acest lucru nu este posibil. Într-un moment în care asistenta medicală a ieşit din salon, pacientul a încercat să coboare de la etaj folosindu-se de nişte cearşafuri legate şi a căzut. A fost preluat de cadrele medicale din cadrul UPU şi este supus unor investigaţii medicale’, a declarat pentru AGERPRES managerul SJU Vaslui, Ana Rinder. Poliţiştii au demarat verificări şi urmează să stabilească împrejurările producerii incidentului.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.