Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Vaslui, prizonierul sărăciei! Zero investiții externe, dar fruntași la corupție

Publicat

in

Județul Vaslui se află într-o situație alarmantă, ridicându-se pe podiumul național nu pentru dezvoltare economică sau prosperitate, ci pentru stagnare și sărăcie. Cu doar 449 de muncitori străini înregistrați, Vasluiul se află pe locul trei în topul județelor cu cei mai puțini angajați externi. Este un mic semnal dintr-o mare problemă: absența investițiilor străine și lipsa unei economii dinamice ce ar putea revitaliza regiunea.
Într-un peisaj economic sumbru, tradus printr-un număr infim de societăți cu participare străină la capitalul social și investiții totale nedepășind 45 de milioane de euro în ultimele trei decenii, Vasluiul rămâne captiv într-un cerc vicios al sărăciei și dependenței.

Această stagnare economică nu este o coincidență nefastă, ci mai degrabă rezultatul unui sistem corupt și clientelar orchestrat de Dumitru Buzatu, fostul lider al PSD Vaslui. Purtat pe scaunul puterii timp de aproape 30 de ani, Această situație subliniază dimensiunea unui sistem care a menținut intenționat județul într-o stare de subdezvoltare pentru a ajuta la consolidarea controlului politic.
Buzatu și-a clădit o bază de putere prin menținerea unui nivel scăzut de investiții și oportunități economice, creând astfel o populație vulnerabilă la influența și manipularea politică.

Un județ asfixiat de corupție și lipsă de viziune

În primul trimestru al acestui an, Vasluiul a înregistrat un nul categoric în termeni de societăți cu participare străină nou înmatriculate, contrastând puternic cu județe precum Timiș, unde investițiile străine au atins pragul de 2 miliarde de euro. Aceste cifre nu sunt accidentale, ci rezultatul unei administrații locale incapabile să atragă și să gestioneze investiții externe din cauza corupției și incompetenței.

Cetățenii Vasluiului plătesc prețul cel mai mare al acestei situații. Lipsiți de job-uri bine plătite și oportunități de dezvoltare, mulți sunt obligați să se îndrepte către munci sezoniere în alte regiuni sau să trăiască din subvenții sociale insuficiente. Sectoarele care ar putea oferi locuri de muncă și o renaștere economică — industria prelucrătoare, construcțiile, comerțul și ospitalitatea — rămân subdezvoltate, în ciuda posibilităților.

Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat în luna ianuarie 2024 „Proiecţia principalilor indicatori  economico-sociali în profil teritorial 2023 – 2027”.

La finalul acestui an, Produsul Intern Brut (PIB) prognozat pentru județul Vaslui se ridică la suma de 15,3 miliarde de lei. În anul 2027, prognozele oficiale indică pentru județul Vaslui un PIB în valoare de 19,3 miliarde de lei.

În același an, valoarea produsului intern brut pentru celelalte județe din Regiunea Nord-Est va fi următoarea: Bacău – 43,6 miliarde de lei; Botoșani – 20,7 miliarde de lei; Iași – 77 miliarde de lei; Neamț – 30,6 miliarde de lei; Suceava – 39,1 miliarde de lei.

PIB-ul este un indicator al activităţii de producţie la nivel de ţară sau regiune, fiind un instrument util pentru măsurarea şi compararea nivelului economic de dezvoltare.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.