Știri Vaslui
Ce spun polițiștii despre craniul uman găsit pe stradă- FOTO

Un craniu uman găsit recent în zona centrală a orașului Vaslui îi pune în dificultate pe oamenii legii.
La două zile după macabra descoperire, criminaliștii nu au reușit să afle cui aparține și în ce condiții a avut loc decesul.
Inițial, au apărut speculații că descoperirea ar avea legătură cu crimele concubinilor Zoro și Narcisa, în sarcina cărora anchetatorii au stabilit deja două omucideri.
Foarte puține lucruri se știu până în acest moment în legătură cu craniul din Vaslui. Asta, în ciuda eforturilor pe care le-au făcut până acum anchetatorii.
A fost formată o echipă pentru investigații la fața locului, întrucât se speculează că ar putea apărea și alte resturi umane.
Acest lucru nu s-a întâmplat până acum, iar soluția misterului ar putea veni de la medicii legiști. Ei analizează în prezent acest craniu, despre care s-a aflat că este foarte vechi, ceea ce îngreunează procesul de identificare.
Investigațiile se fac într-un dosar de ucidere din culpă.
Craniul a ajuns în atenția oamenilor legii după ce un localnic din Vaslui a sesizat prezența acestuia în zona centrală a municipiului și a sunat la 112.



-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră