Știri Vaslui
Accident la Moara Grecilor! Un tânăr a ajuns la spital- FOTO

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare și deblocare), o ambulanță SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor calificat) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea de prim ajutor calificat victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în cartierul Moara Grecilor. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, conducătorii auto fiind evacuați și prezentând unele traumatisme. Bărbații cu vârste de 53 respectiv 37 ani au fost evaluați și au primit prim ajutor calificat la fața locului. Unul dintre bărbați, cel în vârstă de 36 ani a suferit un traumatism toracic, acesta fiind transportat pentru investigații suplimentare la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. Cea de a doua victimă a refuzat transportul la spital.


-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră