Conecteaza-te cu noi

Știri Vaslui

Deficit bugetar record în județul Vaslui! Moștenirea primită de Trifan de la Buzatu

Publicat

in

Cei care administrează țara au uitat de reorganizarea administrativ teritorială și doar din când în când mai fac câte o declarație în acest sens. În primarii, Consiliul Județean și instituțiile subordonate avem în acest moment prea mulți angajați. Nu ar fi o problema daca acești oameni ar fi plătiți de banii localităților sau județului, însă unii așteaptă bani de la București pentru că nu au cum să se descurce. Asta pentru că unele comune sunt pe cale să dispară din cauza migrării populației. Sunt localități care au sub 2000 de locuitori sau sub 1.500, minumul necesar prevăzut pentru comune în legislația în vigoare. Zeci de comune nu au avut în ultimii ani venituri proprii nici măcar pentru a plăti salariile.

Cea mai simplă cale este să ceri de la București. Așa se face că unele primării rurale au primit de la bugetul central mai mulți bani decât au încasat din taxe și impozite. 26 de localități sunt în această situație.

În județul Vaslui, cifrele nu par a fi deloc încurajatoare, deoarece Consiliul Județean Vaslui se confruntă cu un deficit bugetar semnificativ, în valoare de 106 milioane de lei, generat din excedentul acumulat în anii precedenți. Această situație a stârnit întrebări în cadrul ultimei ședințe de CJ, întrebări care au rămas însă fără răspunsuri concrete din partea lui Ciprian Trifan, urmașul lui Dumitru Buzatu.
În ultimele zile, rectificarea bugetului local a fost un subiect major de discuție, cu modificări semnificative atât la nivelul veniturilor, cât și al cheltuielilor. Aceste schimbări, deși necesare, evidențiază o lipsă de stabilitate și eficiență în gestionarea resurselor financiare ale instituției.
Consiliul Județean Vaslui a aprobat cu majoritate de voturi rectificarea a IV-a a bugetului local.
La partea de venituri, singura modificare vizează diminuarea cu suma de 4.554.000 lei a subvențiilor primite de la bugetul de stat pentru finanțarea unor programe de interes național.  Aceasta diminuare este generată de rezilierea convențiilor de finanțare a două proiecte implementate la nivelul Protecției Copilului Vaslui.
Pe partea de cheltuieli, se propune diminuarea fondurilor cu aceeași suma de 4.554.000 lei. Printre altele,
bugetul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului  Vaslui se diminuează cu suma de 4.410.390 lei, această sumă fiind rezultanta aritmetică a majorării cheltuielilor de personal și a celor cu bunuri și servicii cu suma de 5.009.856 lei, a diminuării cheltuielilor de capital cu suma de 8.331.744 lei, dar și a recuperării unor sume plătite în anii precedenți în cuantum de 1.088.502 lei.
„Modificările propuse prin proiectul de hotărâre influențează atât partea de venituri, cât și pe cea a cheltuielilor. La partea de venituri, veniturile totale se diminuează cu suma de 4.554.000 lei, secțiunea de funcționare se suplimentează cu suma de 3.116.226 lei, iar veniturile la secțiunea de dezvoltare se diminuează cu suma de 7.670.226 lei. La partea de cheltuieli, diminuarea totală este în sumă de 4.554.000 lei, din care cu 3.116.226 lei se majorează secțiunea de funcționare, în timp ce secțiunea de dezvoltare se diminuează cu 7.670.226 lei”, se arată în raortul la proiectul de hotărâre.

Populare

Stiri din categoria: Știri Vaslui Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.