Știri Vaslui
Risc de boli contagioase în zonele inundate

Aproape 17.500 de animale, păsări şi familii de albine au murit în zonele afectate de inundaţii din judeţele Vaslui şi Galaţi. ANSVSA a mobilizat medici veterinari pentru desfăşurarea operaţiunilor de ecarisare, neutralizare şi dezinfecţie.
În funcţie de concluziile comisiilor de inventariere şi de analiză de risc vor fi dispuse măsuri sau restricţii suplimentare astfel încât să se prevină apariţia unor boli contagioase în zonele respective.
Direcția de Sănătate Publică Galați a luat măsuri în zonele afectate de inundații
Echipe mixte au evaluat situația din teren pentru a stabili persoanele, dar mai ales copiii care au nevoie de vaccinare împotriva hepatitei A.
Direcția de Sănătate Publică Galați a distribuit dezinfectanți și vaccinuri în zonele afectate de inundații și a luat măsuri pentru protejarea stocurilor de medicamente deja existente în cabinetele medicilor de familie în care a fost întreruptă electricitatea.
Echipe mixte au evaluat situația din teren pentru a stabili persoanele, dar mai ales copiii care au nevoie de vaccinare împotriva hepatitei A.
De asemenea, apa din fântânile publice și din gospodării este permanent verificată.
În ceea ce privește situația persoanelor rămase fără locuință, o tabără de corturi cu o capacitate de 200 de locuri a fost instalată în comuna gălățeană Slobozia Conachi, iar autoritățile spun că aceasta întrunește toate condițiile de igienă și securitate.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră