Conecteaza-te cu noi

StiriEst

Grijă și nepăsare! Contrastul dintre azilurile Episcopiei Hușilor și cele ale Direcției pentru Protecția Copilului controlate de un slujitor al baronului Buzatu

Publicat

in

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, bătrânii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Gugești au sărbătorit recent Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Evenimentul a fost marcat de vizita specială a copiilor de la Centrul de zi al Așezământului Social „Sf. Stelian” din Boțești, care le-au adus bătrânilor baloane și scrisori lucrate manual, recitând poezii și cântând în cinstea bunicilor. „Bunicii noștri merită să fie înconjurați de atenție și afecțiune, nu doar astăzi, ci în fiecare zi!” a declarat părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

Grija și atenția acordate de Episcopia Hușilor bătrânilor din azilurile aflate sub oblăduirea acesteia contrastază puternic cu condițiile deplorabile din centrele administrate de Direcția pentru Protecția Copilului. Sub conducerea lui Dragoș Cazacu, un apropiat al controversatului Dumitru Buzatu, fost șef al Consiliului Județean, aceste centre funcționează în condiții greu de imaginat. Sistemul de protecție socială, sufocat de management defectuos și lipsă de transparență, absoarbe anual sume colosale din bugetul public.

Dragoș Cazacu, cunoscut pentru că l-a însoțit pe baronul PSD Dumitru Buzatu la partida de pescuit unde acesta a fost prins primind o mită de 1,25 milioane de lei, continuă să conducă sistemul cu un buget uriaș la dispoziție. Cazacu a fost oprit de oamenii legii alături de Buzatu în momentul în care acesta din urmă a fost reținut de poliție. Ambii au fost întinși pe capota mașinii, într-un spectacol șocant de corupție.

În timp ce bunicii din azilurile Episcopiei Hușilor se bucură de atenție, respect și servicii de calitate, cei din centrele Direcției pentru Protecția Copilului trăiesc într-o realitate sumbră, marcată de neglijență și lipsuri. Este un contrast izbitor care ridică întrebări serioase despre gestionarea resurselor publice și prioritățile autorităților locale. Cazacu este în continuare menținut în funcție de un alt copil de suflet de-al lui Buzatu, actualul șef al județului, Ciprian Trifan. Tot în subordinea lui Trifan lucrează și soția lui Cazacu, o expertă în fonduri publice.

Populare

Stiri din categoria: StiriEst Știri Est – portalul tău de știri din Moldova, Vaslui, Botoșani, Iași, Suceava, Bacău, Neamț. Ziar online de știri locale și regionale.