Știri Vaslui
Primărița din Vutcani a depus jurământul pentru a șaptea oară- FOTO

Primarul comuniei Vutcani, Silviana Bahrim, a depus, pentru a șaptea oară jurământul de învestire în funcție. La ceremonia de învestire și de constituire a Consiliului Local au luat parte și Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui și Daniel Onofrei, prefectul județului Vaslui.
Edilul i-a felicitat pe toți consilierii locali ai comunei din noul deliberativ și le-a transmis un mesaj de unitate. De asemenea, Silviana Bahrim a mulțumit cetățenilor din Vutcani pentru faptul că i-au acordat votul de încredere pentru a șaptea oară și i-a asigurat că nu-i va dezamăgi nici de această dată.
“Deși sunt a șaptea oară în această postură, este un moment plin de emoții și, chiar dacă au trecut mai bine de patru luni de la alegeri, trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au ales să continui în funcția de primar. În ultimii ani, Vutcaniul a suferit schimbări și cred că se vede acest lucru. Am speranța că, împreună cu noul Consiliu Local, vom face lucruri frumoase aici, în comuna Vutcani. Sunt convinsă că nici în acest mandat nu vom avea parte de dispute politice, de ambiții personale, de orgolii inutile și toți, împreună, vom lucra pentru binele localității. De astăzi, aștept de la dumneavoastră, consilierii locali, idei și sugestii pentru următorii patru ani. Sunt multe de făcut. Le mulțumesc invitaților prezenți la Vutcani”, a spus primarul comunei Vutcani, Silviana Bahrim.

















-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră