Știri Vaslui
Un bărbat a murit după ce a adormit cu țigara în gură iar casa i-a luat foc- FOTO

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a unei locuințe (chiler) din localitatea Chițcani, comuna Costești.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul anexei (chilerului), flăcările se extinseseră la casă și la acoperiș, existând riscul de propagare la întregul imobil.
În interiorul anexei, în apropierea ușii a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 61 de ani. Victima a fost extrasă din cameră, după care au fost continuate operațiunile de stingere a flăcărilor și de protejare a celorlalte bunuri aflate în pericol. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fiind salvată peste peste 70% din locuință. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scrumul de la o țigară (bărbatul a adormit în timp ce fuma).





-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră