Știri Vaslui
Mașină răsturnată la intrarea în Vaslui!


Pompieri vasluieni intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare / deblocare) și o ambulanță SMURD, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor victimelor unui accident rutier produs în municipiul Vaslui, în apropiere de Vama Vaslui.
În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau tot atâtea persoane.
La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, unul dintre acestea fiind răsturnat pe trotuar. Persoanele aflate în interiorul autoturismelor aunfost evacuate de ceilalți participanți la trafic, până la sosire echipajelor de intervenție. Una dintre victime, o femeie în vârstă de 37 de ani a suferit policontuzii, a primit prim ajutor calificat în ambulanța SMURD, ulterior refuzând transportul la o unitate medicală de urgență. Celalalt conducător auto, a fost evaluat însă a refuzat asistența medicală
Circumstanțele producerii acestui accident rutier sunt cercetate de polițiști.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră