Știri Vaslui
Ciupilane, nici nu știi cât de mic începi să fii! Medicul Nelu Tătaru îi dă peste nas edilului din Huși

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, acuză într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook că i se îngrădeşte dreptul de a-şi exercita profesia de medic în cadrul Spitalului municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi, deşi potrivit legii are dreptul să lucreze în spitale publice. Într-un oraș în care sănătatea ar trebui să fie o prioritate, Hușiul se confruntă cu o criză medicală profundă, alimentată de incompetența și nepăsarea autorităților locale. Primarul Ioan Ciupilan, în loc să acționeze în interesul cetățenilor, pare să fie complice la marginalizarea medicului Tătaru și la degradarea continuă a Spitalului Municipal “Dimitrie Castroian”.
Nelu Tătaru a prezentat un document prin care în luna noiembrie 2024, când avea suspendat dreptul de a profesa în unităţi medicale publice, a fost notificat să-şi ia lucrurile personale din cabinetul pe care îl avea în spitalul din Huşi şi două adrese emise de spitalul din Huşi, una prin care era anunţat că îi încetează suspendarea contractului de muncă, având în vedere revocarea deciziei prin care i se interzicea dreptul de a lucra în spitale publice şi alta, emisă în aceeaşi zi, potrivit căreia contractul i se suspendă din nou. “Medicina este o misiune permanentă, nu una temporară, pe care să o trataţi în funcţie de vreme şi vremuri favorabile unui primar, consilier sau manager de spital. Cariera unui medic nu poate fi tratată precum un bilet de călătorie dus-întors aşa cum sunt cele trei documente, cel care ‘mă expulzează’ din cabinetul medical, devenit între timp loc de fumat, cel care arată că revenirea mea în spital ar fi trebuit să se fi întâmplat deja şi cel care suspendă revenirea mea, din nou, fără ca eu să mai am control judiciar, document în baza căruia eu nu pot fi la spital. Am trecut prin multe încercări în ultimele luni, dar cu demnitate, răbdare, speranţă şi dorinţa de a mă întoarce la pacienţi! Cu stupoare, am constatat că deciziile de executare a mea au fost luate înainte ca justiţia să fi dat un verdict. Am contestat în instanţă decizia managerului spitalului şi aştept ca aceasta să decidă că mă pot întoarce la pacienţii mei, în spital”, a transmis medicul Nelu Tătaru. Fostul ministru al Sănătăţii, de profesie medic chirurg, îşi desfăşoară momentan activitatea într-un cabinet medical privat pe care l-a deschis în municipiul Huşi. Avocatul său, Radu Bobârnat, consilier PNL în cadrul Consiliului Local Huşi, a semnalat în forul administrativ situaţia medicului Nelu Tătaru, solicitând revenirea lui în spital, dar aleşii s-au abţinut de la vot.
Primarul Ioan Ciupilan nu poate pretinde că este străin de aceste abuzuri. Spitalul Municipal Huși se află sub autoritatea Consiliului Local, instituție pe care o conduce. Consiliul de Administrație al spitalului include reprezentanți ai primăriei, iar managerul are obligația de a-l informa pe primar despre deciziile importante. Este, așadar, absurd ca Ioan Ciupilan să afirme că nu avea cunoștință despre situația medicului Tătaru. Mai mult, suspiciunile legate de o răzbunare politică sunt alimentate de declarațiile primarului, care l-a catalogat pe Nelu Tătaru drept un “dușman” din cauza criticilor aduse în trecut. În timp ce pacienții suferă și sunt nevoiți să caute tratament în alte orașe, primarul Ciupilan rămâne impasibil.
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Fata de 12 ani din Bogdănești, dată dispărută, a fost găsită. A stat ascunsă cu un tânăr major. Poliția a deschis dosar penal
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Copaci uscați, pericol mortal pe DN 24A- FOTO
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Toxiinfecție alimentară cu iz de tradiție: copii și adulți la spital, restaurant amendat, organizatorii dau vina pe… „bucatele de acasă”
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Cristina Trăilă (PNL) face turism de stat la Viena, pe vreme de austeritate? Să ne spună Guvernul cine a plătit distracția
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
IPJ Vaslui poate raporta mândru: a confiscat 5 kg de lumânări și 2.300 de lei. Evaziunea, tremură!
-
Știri Vasluicu 3 săptămâni in urma
Statul eșuat începe de jos: de la pilele blonde, de la băieții cu bidoane cu motorină și de la “bioloagele” de la Evidența Populației
-
Știri Vasluicu 2 săptămâni in urma
Lovitură de teatru în dosarul Nelu Tătaru: Decizia ÎCCJ aruncă în aer ancheta. Se prăbușește unul dintre cele mai controversate cazuri de corupție din sistemul sanitar
-
Știri Vasluicu 4 săptămâni in urma
Centrul de 80 m² din Zorleni – lux din BCA cu preț de vilă: Primărița PSD Paula Hultoană, acuzată că a plătit 171.000 € pe o clădire cât o garsonieră