„Îmi lipsește spitalul…” – Nelu Tătaru, de Ziua Mondială a Sănătății. La Huși, însă, sănătatea e în comă, iar autoritățile locale sunt surde la suferința oamenilor

Pe 7 aprilie, întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Sănătății, un prilej de analiză, recunoștință și speranță. În România, unul dintre mesajele care a mișcat profund comunitatea medicală și nu numai a venit din partea medicului Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și, poate mai important decât orice funcție politică, un doctor adevărat. Un om care nu a uitat niciodată de unde a plecat și care, chiar și în momente de tăcere profesională impusă, își exprimă sincer dorul față de pacienți, colegi și vocația sa.

„Îmi lipsesc spitalul, colectivul, oamenii buni… mai ales astăzi, 7 Aprilie, când se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății. Mă înclin în fața colegilor mei: medici, asistente, infirmiere… întregului corp medical care, acum, mai mult ca oricând, merită mulțumirile noastre! Le-am fost și le sunt alături, le-am împărtășit atât temerile, lecțiile învățate, cât și reușitele, iar dacă în prezent putem întrezări o urmă de speranță este și datorită lor. Îmi doresc ca România să fie sănătoasă, în toate sensurile posibile”, a transmis medicul Nelu Tătaru. Un mesaj simplu, profund, care respiră umanitate. Și care doare, pentru că vine din partea unui medic forțat să stea departe de spitalul unde și-a câștigat respectul prin muncă, nu prin funcții sau privilegii. La Huși, unde ar fi trebuit să profeseze în continuare, doctorul Tătaru este încă ținut la ușă. De ce? Pentru că primarul Ioan Ciupilan și conducerea spitalului aleg, cu o încăpățânare inexplicabilă, să ignore strigătul miilor de oameni și să transforme o unitate medicală într-un loc al neputinței și suferinței.

Spitalul din Huși – o unitate medicală sau o sală de așteptare către moarte?

Sub mandatul primarului Ciupilan, Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huși s-a prăbușit. Nu doar financiar – cu datorii de milioane de lei – ci și moral. Din sălile de operații iese doar cine are noroc, iar cine intră acolo se simte ca într-o loterie macabră. Pacienții mor cu zile, în lipsa personalului suficient și a medicamentelor. Iar conducerea spitalului pare să fi acceptat resemnată ideea că totul se poate prăbuși, cu condiția ca ei să rămână în funcții. Este mai simplu să trimiți bolnavii la Vaslui sau Iași decât să repari ce ai stricat. E mai comod să refuzi întoarcerea unui medic pregătit, decât să recunoști că ai greșit.

Primarul Ciupilan nu dă dreptul la sănătate hușenilor

Este absolut revoltător cum, în plină criză sanitară locală, primarul Ciupilan refuză să intervină pentru binele pacienților. În loc să pună capăt acestui coșmar, îl prelungește. În loc să-l aducă înapoi pe doctorul Tătaru, îl ignoră. De parcă sănătatea hușenilor ar fi o monedă de schimb în luptele mărunte ale politicienilor. S-a putut trimite o hârtie prin care să-i fie închisă ușa spitalului lui Nelu Tătaru. Dar nu se poate trimite o hârtie care să-l cheme înapoi? De ce? Din orgoliu? Din interese? Sau pur și simplu pentru că primarul Hușului a uitat că sănătatea nu e un privilegiu, ci un drept? În timp ce medicii rămași trag din greu să salveze vieți cu mâinile goale, conducerea spitalului și edilul stau deoparte. Tăcerea lor e vinovată! Astăzi, de Ziua Mondială a Sănătății, în timp ce lumea întreagă își celebrează medicii, la Huși, un doctor cu mii de pacienți salvați este exilat, iar pacienții își pierd speranța. Iar cel care ar trebui să repare această nedreptate, primarul Ioan Ciupilan, rămâne impasibil. Poate că a uitat ce înseamnă să fii om. Poate că a uitat că într-o zi, și el, ca oricare dintre noi, va avea nevoie de un medic. Și poate, cu puțin noroc, va avea parte de unul. Așa cum îl aveau, cândva, hușenii – pe Nelu Tătaru.