Astfel, joi, prefectul Daniel Onofrei, alături de reprezentanți ai Instituției Prefectului s-a întâlnit cu locuitori din comuna Duda-Epureni. “Aici trăiesc oameni simpli, în vârstă, care nu...
Un număr de 453 de acumulări din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Prut-Bârlad au fost verificate în regim de urgență. Potrivit unui comunicat de presă...
Speriat de amenintarile pe care le tot primeste de la invidiosii care il vor dus de la Prefectura, fostul suprefect, prefect, actual subprefect si probabil viitor...
Ministerul InvestiÅ£iilor ÅŸi Proiectelor Europene a încărcat a treia tranşă pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”, valoarea totală a acesteia fiind de peste...